Expoziția fotodocumentară „Voluntari gorjeni în Armata Statelor Unite ale Americii în Primul Război Mondial” vernisată la Târgu Jiu

Publicat în 07.07.2026 de Gigi Bușe

În dimineața zilei de vineri, 3 iulie 2026, în ajunul Zilei Naționale a Statelor Unite ale Americii, sărbătorită la 4 iulie, la Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” din Târgu Jiu, începând cu ora 10:00, a fost vernisată o expoziție fotodocumentară unică intitulată „Voluntari gorjeni în Armata Statelor Unite ale Americii în Primul Război Mondial” și realizată de istoricii gorjeni dr. Dumitru-Valentin Pătrașcu și Daniela-Liliana Pătrașcu.

Cu prilejul vernisajului expoziției, domnul Dumitru-Valentin Pătrașcu ne-a relatat celor prezenți faptul că expoziția este un proiect cultural-istoric dedicat memoriei celor peste 6 000 de români din SUA care au luptat, ca voluntari, în Primul Război Mondial în Armata Statelor Unite ale Americii și, în mod special, al unui grup de 6 gorjeni imigrați în această țară anterior anului 1914, pentru a marca evenimentul care se va produce pe 4 iulie, aniversarea a 250 de ani de la proclamarea de către Congresul Continental, la Philadelphia, a Independenței celor 13 colonii engleze nord americane și constituirea astfel, a ceea ce avea să devină cea mai mare putere a lumii, la finele Primului Război Mondial.

„Această expoziție nu ar fi avut loc fără colaborarea și ajutorul neprețuit pe care l-am primit din partea unor urmași ai gorjenilor care au luptat ca voluntari în Armata Statelor Unite ale Americii în Primul Război Mondial”, a precizat istoricul gorjean care, începând cu anul 2022, a început să adune și să cerceteze documente și fotografii, și în acest fel, a reușit să publice, în luna decembrie 2022, în colaborare cu dr. Daniela-Liliana Pătrașcu și dr. Elvis-Ionuț Lunceanu, lucrarea intitulată „Gorjeni în Armata Statelor Unite ale Americii în Primul Război Mondial”.

Unul dinte colaboratori la realizarea acestei lucrări a fost medicul Elvis Ionuț Lunceanu, al cărui bunic, Ion Lunceanu, a luptat ca voluntar într-un regiment de tancuri al armatei americane în perioada Primului Război Mondial și multe dintre fotografiile acestei expoziții provin din colecția personală deținută de către acesta, în calitate de moştenitor al bunicului său, Ion Lunceanu. Întors în țară în anul 1922, gorjeanul Ion Lunceanu a adus și câteva albume de fotografii.

 „Cu surprindere, am aflat și eu, la începutul anului 2022, că printre acești voluntari, au fost și câțiva gorjeni, iar cel care mi-a deschis ochii asupra acestui subiect, a fost, prietenul meu, doctorul Elvis Ionuț Lunceanu, care mi-a spus că bunicul lui a luptat în armata americană în Primul Război Mondial. La momentul acela nu știam nimic despre subiect. M-a mai derutat și altceva. prietenul meu, doctorul, e mai tânăr decât mine, iar bunicul lui, care a luptat în armata americană în Primul Război Mondial, am constatat din documente, se născuse în anul 1884 și a revenit în țară în anul 1922, decedând în anul 1955”.

Istoricul gorjean Dumitru-Valentin Pătrașcu a mai relatat că toți gorjenii care au luptat ca voluntari în Armata Statelor Unite ale Americii, după încheierea războiului, în anii ’20 au revenit treptat-treptat în țară și s-au întors în localitățile lor natale. Pentru că lucraseră în Statele Unite ale Americii înainte de declanșarea Primului Război Mondial, în diverse perioade de timp, acumulaseră anumite sume de bani. Pe de altă parte, datorită faptului că au luptat ca voluntari în armata americană, au primit și cetățenie americană. Unii dintre ei s-au implicat chiar în viața politică locală cum a fost cazul lui Ion Petcu care, la un moment dat, a devenit primar al comunei Arcani și avea un grup de muncitori cu ajutorul cărora construia poduri pe șoselele comunale sau județene din Gorj.

O parte din fotografiile expuse, editate de Crucea Roşie Americană, prezintă aspecte din timpul instrucției trupelor americane înainte de a fi trimise în Europa, iar altele ilustrează parada de 4 iulie 1918, organizată cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale a Statelor Unite ale Americii, la Paris.

Cei aproape 1 milion de soldați și ofițeri americani debarcați în Europa pe Frontul de Vest şi aflaţi sub comanda generalului John Pershing, și-au adus o contribuție deosebit de importantă la terminarea războiului și la victoria Antantei.

„Vreau să spun că acești oameni erau destul de înstăriți. Au cumpărat terenuri, și-au construit case și s-au căsătorit. Erau printre cei mai bogați oameni ai comunelor unde locuiau”, a continuat istoricul gorjean.

La Serviciul Județean al Arhivelor Statului a găsit o listă a gospodarilor comunei Magherești, iar pe această listă, printre cei trei-patru gospodari fruntași, se afla și Ion Lunceanu, întors din America în anul 1922.

Din aceste cauze, că erau înstăriți și că erau cetățeni americani, după instaurarea regimului comunist în România, după martie 1945, apoi odată cu începerea colectivizării, acești oameni au fost țintele predilecte ale noului regim din România. „De ce? Pentru că ei erau chiaburi. Ei erau exploatatorii țăranilor. Din cauza lor erau țăranii săraci. Aceşti chiaburi, care munciseră prin fabrici, prin mine, în siderurgie, în Statele Unite ale Americii, cărora le ajutase Dumnezeu să scape cu viață de acolo, dar şi de pe câmpurile de bătălie ale Primului Război Mondial și să se întorseseră în țară, au devenit dușmanii poporului și ai regimului nou instalat”, a punctat Dumitru-Valentin Pătrașcu, referindu-se la aceşti gorjeni curajoși. A relatat, apoi, că aceşti eroi gorjeni au fost arestați, purtați prin închisorile regimului comunist din România, anchetați, torturați, motiv pentru care, cu puţin timp înaintea morţii, unii dintre aceştia, precum Ion Lunceanu din Magherești sau Dumitru Popescu din Cernădia, au fost eliberaţi din închisori, grav bolnavi, să moară acasă. „Așa s-a întâmplat și cu cel puțin doi dintre ei, pe care îi prezentăm în această expoziție. Ion Lungeanu din Magherești, decedat la 18 aprilie 1955 și Dumitru Popescu din Cernădia, Novaci, decedat în 1952. Asta a fost răsplata pe care au primit-o eroii voluntari gorjeni din Armata Americană în Primul Război Mondial pentru eroismul lor.”

O altă întâmplare povestită de istoricul Pătrașcu Dumitru-Valentin face referire la Livius Teiușanu, unul dintre instructorii cercetașilor de la Târgu Jiu, din Cohorta „Domnul Tudor” din timpul Primului Război Mondial. A găsit documente publicate în presă, atât din țară, dar și în presa de limbă română din Statele Unite ale Americii, cu privire la inițiativele acestui om, ofițer al Armatei Române, rănit în luptele din Defileul Jiului, din această cauză fiindu-i amputat un braț, ce avea să devină, spre sfârșitul războiului, în anul 1918, primul atașat militar al României în Statele Unite ale Americii. „Am găsit documente și mărturii publicate în presă, și în presa din țară, dar și în presa de limbă română din Statele Unite ale Americii, cu privire la inițiativele acestui om, Livius Teiușanu, pentru ajutorarea orfanilor de război din România. A organizat mai multe strângeri de fonduri în Statele Unite ale Americii și a avut inițiativa înființării unui orfelinat la Ungheni, în Moldova, care să poarte numele Eroinei Ecaterina Teodoroiu, finanțat din donații ale românilor din Statele Unite ale Americii”.

La acest eveniment deosebit a fost invitat și un militar român veteran, Bondarici George din Târgu-Jiu, maistru militar cl. I, care a participat la misiuni de pace în Bosnia și Herțegovina.

Parteneriatul pentru Pace (PpP), lansat la Summitul NATO de la Bruxelles din ianuarie 1994, a fost programul-cheie prin care Alianța Nord-Atlantică a sprijinit tranziția democratică și reformele militare în statele foste comuniste după Războiul Rece. Acesta a servit ca o ”anticameră” a integrării euro-atlantice, oferind o platformă unică de cooperare practică și militară.

„Avem aici, alături de noi, pe unul dintre eroii acestor misiuni, care îmi spunea că a participat la nu mai puțin de patru misiuni de pace și reconstrucție în Bosnia, începând cu anul 1996”, a început prezentarea domnul Dumitru-Valentin  Pătrașcu, apoi l-a rugat pe invitat să povestească, pe scurt, în ce au constat aceste misiuni. După ce s-a prezentat, domnul maistru militar Bondarici George a început destăinuirea: „Am avut onoarea să fac parte din primul batalion de geniu sub conducerea colonelului Vârtopeanu Graur Constantin (născut pe data de 5 decembrie 1951, în comuna Ceataloi, județul Tulcea. Acesta a fost, ulterior, și comandant al Centrului Militar Zonal Constanța, în perioada 2002-2007, iar pe 23 ianuarie 2007, a ieșit la pensie. A decedat la       1 martie 2018 și a fost înmormântat la Cimitirul Central din Constanța, cu onoruri militare). Batalionul, format din 200 de militari, a avut misiunea de reconstrucție a Bosniei și Herțegovinei, având baza militară în Zenica (Zenița), un oraș industrial situat în partea centrală a statului, la aproximativ 70 km nord de Sarajevo, în valea râului Bosna. Este centru universitar și de referință în industria siderurgică, cunoscut pentru Combinatul Siderurgic. În 1996, misiunea de pace de la Zenica (Bosnia centrală) a fost gestionată de forțele UNPROFOR (Forța de Protecție a Națiunilor Unite). Orașul a servit drept nod logistic și comandament regional esențial pentru protejarea convoaielor umanitare și pentru menținerea unui armistițiu fragil între forțele bosniace și cele croate. Regiunea a fost marcată de un conflict intens, iar trupele ONU au trebuit să asigure livrarea de ajutoare către populația civilă într-un mediu extrem de periculos, plin de restricții și atacuri sporadice. Batalionul de geniu a asigurat fluența căilor de comunicație pe drumuri, realizând și un mare pod de pe comunicația Gorazde – Zenica, peste râul Drina. Am mai participat și în 2004 și 2005, la misiuni de reconstrucție”.

Un alt punct discutat cu prilejul vernisajului a fost contribuția Crucii Roșii Americane la combaterea epidemiilor din județul Gorj pe timpul Primul Război Mondial şi în primii ani postbelici (1919-1920).

Pe parcursul anilor 1916-1918, în România s-au declanșat mai multe epidemii care au provocat mai multe morți chiar decât războiul în sine. Se apreciază că au murit aproape jumătate de milion de oameni din cauza epidemiilor care au lovit țara. Pentru combaterea acestor epidemii, un ajutor important a venit și din partea Misiunii Crucii Roşii Americane în România, la fel cum a venit și din partea Misiunii Militare Franceze condusă de către generalul Henri Mathias Berthelot.

Nu doar că românii au luptat în armata americană în Primul Război Mondial, dar Statele Unite ale Americii au ajutat România în anii 1917-1918, chiar și în perioada următoare, în 1919-1920, prin trimiterea a două misiuni ale Crucii Roșii Americane în România, care au distribuit: materiale sanitare, alimente, încălțăminte și îmbrăcăminte populației sărace. În județul Gorj, reprezentanţii Misiunii Crucii Roşii Americane în România au fost găzduiţi, la Târgu Jiu, chiar în casa doctorului Nicolae Hasnaș, fapt relatat în paginile memoriilor sale.

În încheierea evenimentului, istoricul gorjean Dumitru-Valentin Pătrașcu a concluzionat: „Iată cum s-a realizat această legătură între România și SUA, timp de peste 100 de ani, din perioada Primului Război Mondial, ca urmare a inițiativei acestor voluntari gorjeni și ardeleni, ce avea să se continue de-a lungul timpului, să ia noi forme de colaborare odată cu Parteneriatul pentru Pace, ce aveau să ducă la aderarea României la Alianța Tratatului Atlanticului de Nord (NATO)”.

În încheiere, domnul Dumitru-Valentin le-a mulțumit participanților și am făcut o fotografie de final, spre amintire și pentru a marca istoria prezentului.

Acum se cuvine să-i mulțumim și noi pentru realizarea acestui eveniment inedit.

Gigi BUȘE,
Filiala „Jean Bărbulescu” Gorj-Mehedinți a UZPR

În categoria ACTUALITATE, EVENIMENTE | Lasă un comentariu

Expoziția ,,Armonia culorilor” vernisată și la Târgu Jiu

Publicat în 07.07.2026 de Gigi Bușe

Luni, 6 iulie 2026, de la ora 11:00, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj (C.J.C.P.C.T. Gorj) a vernisat în sala „Florin Isuf” a instituției, o interesantă expoziție intitulată „Armonia culorilor”, semnată de Conu Ilariu MINEA, un talentat pictor din municipiul Drobeta-Turnu Severin.

Evenimentul a reunit iubitori ai artei, prieteni și invitați care au admirat 40 de lucrări ce surprind sensibilitatea, talentul și pasiunea artistului pentru culoare și pentru frumusețea lumii înconjurătoare într-o gamă variată de culori vii și luminoase. Încă de la intrarea în sala de expoziții te izbea luminozitatea tablourilor expuse ca lumina unui blitz al aparatului de fotografiat. Fiecare tablou spune o poveste frumoasă și reflectă experiența de viață și trăirile autorului, transformând expoziția într-o adevărată invitație la contemplare și emoție. Lucrările sale fiind recunoscute pentru impactul lor emoțional și capacitatea de a crea conexiuni profunde între privitor și subiectele sale artistice.

Mesajul de deschidere al evenimentului a fost făcut de către dr. Ionuț-Viorel BORDEIAȘI, managerul instituției gazdă și moderatorul evenimentului, care a prezentat motivul acestui frumos eveniment. „Bine ați revenit aici la Sala «Florin Isuf» a C.J.C.P.C.T. Gorj. Astăzi avem plăcerea deosebită de a avea un invitat din afara județului, un prieten și colaborator al instituției noastre, artistul plastic mehedințean, Conu Ilariu MINEA, care ne pune înainte o serie de lucrări de artă plastică în ton cu vremea, în ton cu anotimpul în care trăim. O expoziție plină de culoare, o expoziție care ne îmbie să revedem natura în formele ei cele mai frumoase”.

Referindu-se la expoziție, moderatorul a precizat: „Conu Ilariu MINEA ne aduce în fața dumneavoastră, această frumoasă expoziție intitulată «Armonia culorilor», pentru a vă bucura ochiul și pentru a ne alina dorul de natură, dar în egală măsură și pentru a găsi forme de a petrece, de calitate, timpul liber, mai ales în contextul vremurilor în care trăim așa cu incertitudini și schimbări din toate punctele de vedere. Totuși este vară și natura ne cheamă să ne răcorim să luăm contact cu ea, iar lucrările invitatului nostru tocmai în acest sens ne duc, în marea lor majoritate”.

Din partea Consiliului Județean Gorj, organizatorul evenimentului, a fost prezent și domnul profesor dr. Gheorghe Nichifor, consilierul domnului președinte al acestei instituții, care a transmis următorul mesaj: „Consiliul Județean Gorj se bucură pentru ceea ce faceți și în timpurile acestea călduroase, din toate punctele de vedere, drept pentru care îi felicităm pe colegii de la Centru, îi mulțumim maestrului că este aici, în județul Gorj, și îl asigurăm de toată colaborarea noastră și pentru alte experiențe de acest gen. Într-adevăr, e multă culoare vie în această expoziție. Vorbeam și cu domnul profesor Grigore Haidău (artist plastic și caricaturist), despre acest lucru care te izbește imediat. De asemeni e apă multă. Se vede că domnia sa vine de la Dunăre și sigur că acolo Jiul nostru e mult mai mare și nu are cum să nu influențeze opera artistică. Iată, avem aici și «Poarta Sărutului». Înțeleg că ne-o dăruiește nouă, ca respect față de orașul Târgu Jiu. Mulțumim mult. Pentru dumneavoastră cei care sunteți aici, un îndemn de a-i determina și pe alții, care au stat pe această căldură acasă, să vină să vadă în zilele următoare, expoziția aceasta frumoasă. Mulțumiri că suntem împreună. Felicitări încă o dată domnule director și tuturor celorlalți care sunteți aici”.

Conu Ilariu MINEA, realizatorul expoziției „Armonia culorilor”, a mulțumit gazdei, C.J.C.P.C.T. Gorj, în mod deosebit pentru sprijinul acordat la realizarea acestei expoziții, apoi a lămurit de unde vine numele de Conu. „Pe vremea tinereții mele nu se putea vorbi cu domnule. Prietenii și colegii mei mi-au zis Conu pentru că eu eram o fire mai boemă, o fire mai artistică și toată lumea mă știa după această poreclă. Eu am adoptat-o cu mare drag și de atunci eu sunt Conu Ilariu Minea”.

A mulțumit și participanților la vernisaj, pentru că „Un artist, un realizator de artă, fără aprecierea publicului ar fi un anonim, iar eu apreciez vorbele dumneavoastră, indiferent dacă sun pozitive sau negative și cu drag le dezbatem împreună”. Vorbind de expoziție, a spus că speră să fie pe placul tuturor, iar „fiecare dintre dumneavoastră să găsească măcar unul-două dintre tablourile expuse aici care să vă fie pe plac”. Văzând atâta căldură și prietenie din partea tuturor, organizatori și participanți, a promis că o să revină cu mare drag la Târgu Jiu. „Și dacă am venit, de data asta, cu «Poarta Sărutului», cine știe, poate altădată am să vin cu altă lucrare reprezentativă pentru orașul dumneavoastră frumos. Vă mulțumesc încă o dată pentru tot și vă asigur de tot respectul meu”.

Domnul dr. Ionuț-Viorel BORDEIAȘI i-a răspuns la mulțumirile aduse gazdei și a spus: „Eu n-am făcut decât ceea ce sunt dator să fac. Să-i promovăm pe creatori, să promovăm pe oamenii de cultură, pe oamenii de artă, pentru că, slavă Domnului, dacă avem la dispoziție o sală și putem să facem lucrul acesta, este datoria noastră s-o facem”.

Domnul Conu Ilariu Minea a precizat că el este doar pictor amator și nu profesionist, care s-a apucat de pictat dor de câțiva ani. A urmat doar cursurile Școlii Populare de arte nu și o facultate în domeniu și de aceea nu poate fi primit în rândurile Uniunii Artiștilor Plastici din România.  Din această cauză nu poate participa la expozițiile organizate de această uniune.

Așa cum îi stă bine unui vernisaj și mai ales la o expoziție de artă plastică, unde privitorului îi este lăsată la dispoziție întreaga libertate de a gândi și de a vedea dincolo de reprezentarea de pe pânză, tot ceea ce credem în privința sau poate să înțeleagă, a fost prezent și domnul profesor universitar Ion Mocioi, doctor în estetică și un renumit brâncușiolog. Această expoziție este un omagiu pe care-l aducem lui Constantin Brâncuși în anul împlinirii a 150 de ani de la nașterea sa.

Domnul profesor universitar Ion Mocioi a precizat că expoziția se încadrează în aceea pentru lucrările de clasică nouă, cu tendințe puternice moderne, iar autorul face o artă de talent. El folosește o gamă variată de culori, mai ales deschise. A făcut și o remarcă, faptul că dacă tablourile aveau și ramă, le dubla valoarea. „Pentru muzee, este obligatoriu ca orice operă de artă să aibă încadrarea într-o ramă potrivită conținutului și culorilor folosite.” De asemenea, a subliniat faptul că „Mai toate tablourile sun umanizate. Au prezența omului. Și e foarte bine. Asta înseamnă că nu face artă pentru artă ci doar pentru a preamări omul, viața și existența lui complexă. Leagă arta de societate. Unele dintre ele sunt bune de păstrat în muzee. În special cele care se referă la tradițiile satului românesc. Sunt de asemenea și multe peisaje frumoase”. În încheiere a apreciat frumusețea expoziției și diversitatea temelor abordate de autor, realizarea cu talent și meșteșug estetic al fiecărei lucrări, ceea ce place tuturor.

Conu Ilariu MINEA, în vârstă de 67 de ani, este inginer topograf de profesie, originar din Drobeta-Turnu Severin, a absolvit Școala Populară de Artă din municipiul Drobeta Turnu-Severin și a studiat la Școala de Ofițeri de Artilerie. Deși pasiunea pentru pictură l-a însoțit de-a lungul vieții, anul 2024 a marcat un moment de referință în parcursul său artistic, odată cu organizarea primei sale expoziții personale. În spatele reușitelor sale se află și sprijinul necondiționat al soției sale, Ecaterina, pe care artistul o numește cu emoție „îngerul meu păzitor”, recunoscându-i rolul esențial în încurajarea și susținerea sa.

În încheierea expozeurilor, domnul manager Ionuț-Viorel BORDEIAȘI, a făcut următoarea precizare: „Urmează să declarăm deschisă expoziția nu înainte de a preciza că toate lucrările prezente în expoziție sunt expuse totodată și spre vânzare. Dacă cineva este interesat, fiecare lucrare are pe verso și detaliile tehnice: dimensiune, material, denumire, ștampila de autenticitate a autorului și bineînțeles și prețul. Acestea fiind spuse, declarăm deschisă această expoziție și dorim tuturor să aveți o vizualizare cât mai plăcută. Vă mulțumim tare mult de participare”.

Expoziția reprezintă pentru toți iubitorii de artă și frumos o ocazie excelentă de a se familiariza cu pictura artistică a domnului Conu Ilariu MINEA și de a susține talentul său, precum și o plăcută modalitate de a începe săptămâna, printr-o evadare din cotidian și prin posibilitatea de a admira frumusețea naturii transpusă în plan artistic.

Organizatorii expoziției ,,Armonia culorilor” sunt Consiliul Județean și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, expoziția fiind deschisă publicului pe tot parcursul lunii iulie a.c.

Gigi BUȘE,
Filiala „Jean Bărbulescu” Gorj-Mehedinți a UZPR

În categoria ACTUALITATE, EVENIMENTE | Lasă un comentariu

Interviu cu Constantin Dobrițescu – pictor consacrat și poet prin vocație

Publicat în 07.07.2026 de Ana Ionele

Pentru astăzi vă propun un interviu cu Constantin (Costel) Dobrițescu – pictor consacrat și poet prin vocație. Cu un parcurs artistic de câteva decenii, numeroase expoziții personale și de grup, precum și o activitate literară discretă, dar profundă, artistul și-a construit un univers în care pictura și poezia se completează firesc. În dialogul care urmează artistul își deschide sufletul și ne invită într-o călătorie prin amintiri, inspirație și reflecții despre rolul artei în viața omului.

Ana Ionele, reporter: Pentru început, vă invit să le spuneți câteva cuvinte despre dumneavoastră cititorilor care încă nu vă cunosc!

Constantin Dobrițescu – pictor: Sunt născut într-un sat de lângă Târgu-Jiu unde, așa cum zicea odată prietenul-scriitor Cristian George Brebenel „dealul se ridica direct din câmpie”, în comuna Dănești-Gorj. Am copilărit la țară cu vite și multă muncă unde totul e atât de frumos. Am fost fascinat de pădure, de lunci și zăvoaie, astea fiind lucrurile care m-au incitat să devin pictor, ca să le pot reda pe pânză, spre aducere-aminte. În copilărie nu aveam acasă o bibliotecă, doar 3-4 cărți însă eram pasionat de lectură, dacă găseam pe câmp un ziar mototolit în care un țăran avusese învelită mâncarea, îl luam să-l citesc. Altădată m-am urcat în pod la un bătrân care fusese pe front și venise cu divizia Tudor Vladimirescu de la ruși, știam de la el că avea o valiză cu cărți, luam câte una s-o citesc și o puneam înapoi peste un timp. Atunci am citit viața romanțată al lui Ulianov (Lenin) dar și povestea lui Aurel Vlaicu. Deseori mergeam la bunica mea care stătea peste drum, știam ca acolo găsesc ziare și revista Flacără, iar la câțiva km, biblioteca din comună îmi era mereu loc de desfătare.

Reporter: Domnule Costel Dobrițescu, pictura și poezia sunt două forme diferite de expresie artistică. Cum se întâlnesc ele în universul dumneavoastră interior?

Pictor: Horațiu, în lucrarea „Ars Poetica” spunea: „ut pictura poesis”, care se traduce „precum în pictură, așa și în poezie”. Amândouă nu sunt meserii, ci fiecare este o calitate a celui care le simte. Au fost pasiunile mele vechi, încă din școala primară, dar cred că mai mult mă definește pictura. În acest domeniu am încercat mai mult… și mai demult. Dacă la început mă fascina să reproduc vizibilul, locurile mele preferate din sat, acum pictez însăși poezia, trecând de la iminent și tulburător de real, la metafizic. Deși tata a ținut să mă ducă la un liceu industrial, să învăț o meserie, eu eram mai mult atras de științele umaniste, de literatură, filosofie și istorie (la care eram olimpic mereu), de Artă în general. Timpul liber dintre ore, în timpul liceului, îl petreceam în biblioteca școlii, la d-na Beuran. Mai era o bibliotecă în oraș, acolo doamna nici nu-mi mai făcea fișă. Luam două-trei cărți și era sigură că le aduc destul de repede. Sadu era un oraș mic, cu o singură librărie, dar începusem să cumpăr câte o carte și d-na Creangă, atentă la ce alegeam, îmi oprea câte ceva că nu se prea găseau autorii importanți decât „pe sub mână”.

Reporter: Care dintre cele două ipostaze vă definește mai profund: pictorul sau poetul? Sau ele nu pot exista una fără cealaltă?

Pictor: Amândouă sunt la fel, necesită o concentrare maximă în actul de căutare a lungimii de undă pe care vibrează spiritul, astfel încât în cele din urmă să mă regăsesc ca o prezență somatică în interiorul căreia s-a produs o schimbare. În fața pânzei albe privirea nu se mulțumește cu imaginile brute, vrea detașarea de concret, iar în poezie la fel, vrea libertatea față de limbaj, ceea ce este cam același lucru. Amândouă sunt ecouri ale adevărului în sentiment.

Reporter: Când ați descoperit că aveți această sensibilitate pentru artă și care au fost primele dumneavoastră încercări în pictură?

Pictor: De fapt, toate artele au legătură între ele pentru că celebrează frumusețea și succesele ființei umane, sunt emanații ale unei forțe interioare. Scrisul a luat naștere prin schematizarea progresivă a desenelor, la început imagini figurative. Acesta ar fi cel mai concludent exemplu de evoluție de la concret spre abstract, prin simplificare. A avut loc o sinteză datorită rațiunii, care a despărțit semnul de cuvântul pe care îl figura, transformându-l într-un sunet din care a rezultat un element fundamental: litera. Conținutul estetic pur și perpetuu din interiorul unei picturi atinge zone tulburătoare ale semnificației, făcându-l pe privitor să pășească cu emoție în interiorul operei, cât mai aproape de gândul artistului. Dacă vedem vechi statuete din lut care par foarte moderne pentru că sculptorul de atunci a vrut să modeleze nu personaje ci studii de expresie, ceea ce înseamnă că sunt cuvinte germinate, logo-ul- elementul primordial din univers. Și culoarea sa, cuvântul, prin aspirații, concepte mentale și inventivitate, prin emoție pot fi salvatoare ale sufletului. Să ne amintim și de acei caligrafi care prin arta lor dădeau cuvântului semnificația unui obiect în sine, făcut pentru a fi privit în toată splendoarea lui prin adăugarea de ornamente, prin virtuozitate sau chiar prin modul de așezare în pagină, adăugând cuvântului caligrafie un caracter intuitiv. Mereu, în orice epocă, regăsim focul lăuntric al omului trăitor într-o lume de vis, în care pomii din rai, îngerii locuind în cer și diavolii iadului erau mai reali decât lucrurile și ființele din jurul lui. Da, poezia poate fi prelungirea picturii, în sensul ca imaginile pe care le-am reprezentat în tablou sunt totuși umane, au o anumită greutate și au fost absorbite de gravitație încât s-au depus ca o suferință, prin poezie noi încercând sa completăm cumva, astfel încât joncțiunea dintre emoție și semne să nu fie sfâșiată de contrarii. Amândouă sunt emanate de o energie comună, pământească dar și fluidă uneori, ca o vibrare de aer palpabilă, însușindu-și laolaltă lumea fizica și visul interior.

Reporter: Ați devenit membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, o recunoaștere importantă pentru orice artist. Ce a însemnat acest moment pentru parcursul dumneavoastră?

Pictor: Deja aveam o duzină de expoziții personale, multe prezențe la expoziții de grup. Visam ca într-o zi să devin membru U.A.P dar știam cât e de greu. Până am vorbit o dată cu pictorul Vasile Fuiorea cu care eram coleg de atelier în Parcul Central, care mi-a spus: „Continuă-ți studiile, altfel nu vei putea intra în Uniune!” Le-am făcut și după licență am intrat imediat. A fost o bucurie și în același timp o recunoaștere a responsabilității pentru a fi la înălțime și a-mi onora statutul de membru.

Reporter: Picturile dumneavoastră transmit multă emoție și introspecție. Ce teme vă inspiră cel mai mult atunci când vă aflați în fața șevaletului?

Pictor: La început, cu toate că eram atras de natură, în mod paradoxal am pictat o serie de lucrări în stil cubist, sau o combinație între figurativ și cubism, pe urmă am devenit peisagist prin excelență, am lucrat cel mai mult în plein-air prin Gorj, Ardeal, Delta Dunării, alegeam locuri pitorești plasându-mă în unghiul în care tabloul era ca și compus, în special pictam vase vechi… case vechi – povești uitate. De aici, de la aceste case pline de istorie și de tradiție am trecut la o simbioză între realism și abstracționism, emanciparea parțială față de subiect și conceperea unei subtile narațiuni. Ceea ce fac acum e o căutare a echilibrului între pasiune și natura luată ca model, inspirația și curiozitatea intelectuală stabilind structura – ființă a tabloului. Sunt amintiri de care nu mă pot desprinde și care se reîntorc în plan metafizic. Acest teluric impuls, contactul cu pământul, cu natura, mă urmăresc și totul este, până la capăt, după cum zicea Dali, „persistența memoriei”.

Reporter: În ce măsură locurile natale și oamenii Gorjului se regăsesc în creația dumneavoastră artistică?

Pictor: Am pictat prin comuna mea și comuna în care stau acum, prin zona de munte de la Bumbești-Jiu, Schela, Tismana, Mușetești-Crasna, în multe locuri. Dacă m-am dus cu șevaletul în curtea unui om l-am schițat discret și am completat tabloul acasă cu personajul respectiv, așa cum l-am văzut. Sau, dacă nu mai trăia nimeni în casa aceea veche, pictând eram plin de emoție, parcă priveam cealaltă viață trecută. Pentru că, după cum spunea un scriitor sud-american, „viața nu este aceea pe care am trăit-o, ci aceea pe care ne-o amintim!” Din aceste cioburi de memorie se poate găsi o alternativă la neant.

Reporter: Dincolo de pictură, ați publicat și volume de poezie. Cât de diferit este actul creației atunci când pictați, față de momentul în care scrieți?

Pictor: Aș putea să spun că sensibilitatea pentru Artă o aveam înainte de a merge la școală și exercițiul de atunci i se datorează tatălui meu care avea o brumă de talent neprelucrat, el se distra cu noi făcând un portret de profil cu pălărie dintr-o singură linie neîntreruptă, sau un animal, o pasăre, și ne punea să încercăm. Mie îmi plăcea jocul și am început să inventez, aveam idei năstrușnice. Apoi, la școală, îmi exersam mâna reproducând portrete de scriitori, domnitori din manuale, chiar pe pagina de carte dacă mai era un spațiu gol, pe caiete sau pe bancă, „evadări” pentru care uneori mâncam și bătaie. În copilărie și în adolescență mă jucam cu dalta și cu barda, ciopleam săbii, iatagane, mici statuete, tăvi din lemn de tei, mânere pentru plase, cuiere, rame de oglinzi etc. Ajunsesem un maestru al programării, copiat pe placă opere celebre de Velasquez, Murillo, Grigorescu s.a., apoi în liceu am învățat de la un prieten să fac tablouri din paie de orz. În anul al treilea m-am dus la Școala Populară de Artă, unde am început adevăratul drum în pictură, cu d-ra Floria Mândruțeanu.

Reporter: Există o legătură subtilă între culoare și cuvânt? Poate poezia să continue ceea ce pictura nu reușește să spună?

Pictor: De fapt, toate artele au legătură între ele pentru că celebrează frumusețea și succesele ființei umane, sunt emanații ale unei forțe interioare. Scrisul a luat naștere prin schematizarea progresivă a desenelor, la început imagini figurative. Acesta ar fi cel mai concludent exemplu de evoluție, de la concret spre abstract, prin simplificare. Are loc o sinteză, datorită rațiunii, care desparte semnul de cuvântul pe care-l reprezintă, transformându-l într-un sunet, dând naștere elementului fundamental: litera. Conținutul estetic pur și perpetuu din interiorul unei picturi atinge zone tulburătoare ale semnificației făcându-l pe privitor să pășească cu emoție în interiorul operei, cât mai aproape de gândul artistului. Dacă vedem statuetele vechi din antichitate ce par foarte moderne este pentru că acela care le-a modelat a vrut să reprezinte, nu personaje, ci studii de expresie, ceea ce nu înseamnă decât că sunt cuvinte germinate – Logosul – elementul primordial din univers. Și culoarea, și cuvântul, prin aspirații, concepte mentale și inventivitate, prin emoție pot fi salvatoare ale sufletului. Să ne amintim și de acei caligrafi, care prin arta lor au dat cuvântului semnificația unui obiect în sine, făcut pentru a fi privit în toată splendoarea lui, sporindu-i ornamentele cu virtuozitate sau chiar prin modul de așezare în pagină, conferindu-I în acest mod cuvântului caligrafiat un caracter intuitiv. Mereu, în orice epocă, regăsim focul lăuntric al omului trăitor într-o lume de vis, în care pomii din rai, îngerii locuind în cer și diavolii iadului erau mai reali decât lucrurile și ființele din jurul lui. Da, poezia poate să prelungească pictura, în sensul că imaginile pe care le-am reprezentat în tablou sunt totuși umane, au o anumită greutate și au fost absorbite de gravitație, încât s-au depus ca o suferință, prin poezie noi încercând să completăm cumva, astfel încât joncțiunea dintre emoție și semne să nu fie sfâșiată de contrarii. Amândouă sunt emanate de o energie comună, pământească, dar și fluidă uneori, ca o vibrare de aer palpabilă, însușindu-se laolaltă cu lumea fizică și visul interior.

Reporter: Ani de-a rândul ați activat în cadrul CEC Bank Târgu Jiu, într-un domeniu aparent foarte departe de artă. Cum ați reușit să păstrați vie această lume a sensibilității și creației?

Pictor: Am vrut odată să devin procuror și mă gândeam cum să fac dacă voi deveni, să continui cu pictura. Printr-un joc al întâmplării am ajuns într-un loc cu totul diferit, unde am crezut că voi fi doar pentru timp scurt, dar n-am mai plecat vreme de 35 de ani, până la pensionare. Să știi că aici ai dreptate, era un loc chiar departe de Artă, dar eu am încercat să aduc, prin exuberanță și pasiune, un tonus cald, o undă vizibilă de degajare și relaxare, și cum altfel decât decorând pereții băncii cu tablouri. La un moment dat în sediul nou de pe str. Tudor Vladimirescu aveam 53 de tablouri, o adevărată expoziție pentru colegi și pentru public. Știm bine că aproape nimeni nu poate trăi din arta sa, are nevoie de un job. Făceam o simbioză între acest job și artă, unul era un materialism sănătos iar celălalt o viziune spiritualizată a vieții.

Reporter: A fost profesia o disciplină a rigorii, iar arta un spațiu al libertății interioare? Cum ați împăcat aceste două lumi atât de diferite?

Pictor: Bineînțeles că lucrul într-o bancă e dinamic, riguros și rațional, ceea ce nu prea era pentru mine, eu fiind un visător și nu prea puteam exclude libertatea de gândire. Aveam totuși puterea sa mă detașez complet. O dată ce pășeam afară, mă inunda dintr-o dată o altă energie, un impuls productiv și din clipa aceea aveam un dialog cultural cu mine însumi.

Reporter: Cum privea colectivul de la locul de muncă preocupările dumneavoastră artistice? Era Costel Dobrițescu „funcționarul” sau „artistul”?

Pictor: Cred că eram privit mai mult ca artistul care gândește mai obstinat în metafore și culori și mai lejer în cifre. Paradoxul crud pentru ei cred ca era faptul că la cursuri – teste luam note maxime, dar asta era altceva, știți cum se zice, teoria ca teoria dar practica te omoară! Mulți au apreciat ceea ce făceam pentru că au comandat lucrări de-ale mele.

Reporter: Ce rol joacă liniștea și singurătatea în procesul dumneavoastră de creație?

Pictor: Au fost momente când eram singur cu șevaletul pe plai la Bumbești-Jiu sau prin Maramureș, în locuri liniștite, fără spectatori, atunci simțeam aproape de mine pe Dumnezeu cu inspirația divină. Am pictat și în centrul Clujului sau în centrul Dejului ori în mijlocul satului Șieu – Măgheruș, la Cimpa și în alte localități, chiar pe strada Victoria din Tg. Jiu și m-am putut foarte ușor detașa de prezența oamenilor. Așa că, dacă ești stăpân pe mijloace mâna merge ca într-un fel de dicteu automat. În atelierul propriu, care acum este în casa de la țară mă simt ca într-un altar, aici simt cum pot atinge cu vârful degetelor subiectivitatea pură, prin recurs la memorie. Spațiul meu de lucru e vibrat de melancolii, în care toate cele care se ivesc din mișcarea mâinii tind să erupă cu putere. Nimic nu este exhaustiv, toate gândurile sunt generatoare de sintaxe noi, ele căutând un punct de fugă în cea de-a patra dimensiune a universului – care este timpul – și totul se compune mai mult prin readucerea în realitate a unor umbre trecute ca produs al puterii de imaginație și fragmente de amintiri.

Reporter: Credeți că artistul se naște sau se formează prin experiențele vieții și prin multă muncă interioară?

Pictor: Cred că el se naște artist. Poate și ursitoarele îl ajută cu o doză de talent, dar în mod sigur viața și educația, bucuriile sufletului și spiritul în mișcare, modul cum reușește să-și polarizeze atenția spre acei germeni în care se poate regăsi, îl formează ca artist.

Reporter: Într-o societate tot mai grăbită și pragmatică, mai are arta puterea de a schimba oamenii?

Pictor: Eu am certitudinea că Arta este elixir pentru viață, ca un numitor comun de idealitate. Nimeni nu merge în alta țară ca să afle cât grâu sau cărbune s-a produs acolo, toată lumea vizitează muzee, catedrale, merge în galerii, căutând o sărbătoare pentru ochi, pentru confortul vizual și spre liniștirea spiritului.

Reporter: Privind în urmă, ce considerați că v-a oferit cel mai mult împlinire: cariera profesională sau libertatea creației artistice?

Pictor: Cariera profesională pentru mine a fost asemenea serviciului militar. În momentul când s-a terminat, în prima zi de pensie, am uitat. Deseori am auzit pe câte unul că la pensionare simți un gol lăuntric și nu poți dormi, că te trezești la aceeași oră, din reflex…! La mine nu a fost așa! În prima dimineață am condensat tot timpul trăit la bancă într-o simplă imagine, o clădire ca oricare alta și atât. Dar când pictez e altceva! Lucrând la un tablou mă și gândesc la următorul, este o trăire interioară fără sfârșit.

Reporter: La ce proiecte lucrați în această perioadă și ce surprize pregătiți iubitorilor de artă și literatură?

Pictor: Dacă pictura este pentru mine un mod de viață, poezia este doar un hobby, are altă motivație, ca un ecou rămas după ce forța interioară transpusă în pictură își revendică spontan un drept la exprimare. Scriu rar, însă atunci când scriu, scriu cu drag. Am început un ciclu de lucrări prin anul 2006, intitulat „Umbre de Timp”, și asta este o temă inepuizabilă. Cum am zis, după perioada de naturalist am făcut o serie de tablouri suprarealiste și apoi într-un fel de impuls ancestral, permanent, m-am integrat într-un curent care pune accent pe emoția poetică, trăirea interioară și dimensiunea spirituală a artei numit „expresionism liric”. O pictură pe care o vreau calmă, cu un caracter muzical, simbolic și contemplativ, mergând cu figurativul dizolvat în anumite zone până la abstractizare. Prin culori mai vii, aproape de fovism, ritm și formă vreau să exprim stări sufletești, senzații și idei interioare. Aveam pregătită o expoziție cu lucrări noi pentru luna februarie a acestui an, dar cu o săptămână înainte am aflat că trebuie să fac urgent o operație așa că am amânat.

Reporter: Dacă ar fi să transmiteți un mesaj tinerilor care își ascund talentul din cauza unui drum profesional diferit, care ar fi acela?

Pictor: Sfatul meu ar fi acesta: niciodată să nu ocolească ceea ce încearcă sufletul să transmită! Un vis urmărit cu obstinație va arunca o punte între intelect și aparența realității, o închipuită fereastră – ca un geam de rouă – către panorama trecătoare a lumii, pentru reculegere și căutare. Și totuși, retorica artistului și poezia mută din lucrările tale, concepția interioară preexistentă și secunda magică în care te afli în starea de grație sunt mai greu de pătruns fără o cultură de specialitate, câștigată și îmbunătățită continuu. Așadar, nu ocoliți chemarea artei! Ea vă poate conduce spre o adevărată transformare lăuntrică și vă poate ajuta să vedeți ceea ce se află dincolo de aparențe, acolo unde ochiul nu mai este de ajuns.

Reporter: Ați simțit vreodată că talentul artistic a fost umbrit de obligațiile vieții cotidiene sau, dimpotrivă, experiențele trăite v-au îmbogățit creația?

Pictor: Poate uneori aș fi avut nevoie de mai mult timp pentru meditație și pentru contemplare dar știam că nimic nu mă poate salva de rigorile acestui mediu decât tot arta și, câteodată da, brusc simțeam o mișcare de întoarcere a spiritului pe verticală, o pornire histrionică spre transcendent. Totul e, până la urmă, experiență de viață, cunoști caractere, individualități și medii diferite, sunt atinse niște corzi ale sufletului, câștigând o gramatică formală a gândirii artistice. După cum zicea cândva Van Gogh: „Ca artist nu ești decât o verigă într-un lanț și fie că descoperi, fie că nu descoperi cine știe ce, îți poți alina tristețea!”.

Reporter: Mulțumesc!!

Interviu realizat de Ana Ionele, jurnalist,
Filiala „Jean Bărbulescu” Gorj-Mehedinți a UZPR

În categoria ACTUALITATE | Lasă un comentariu

Beata de Robien – Blestemul Svetlanei

Publicat în 06.07.2026 de Mariana Al Saleh

Povestea fiicei lui Stalin – volum apărut în 2016, la Éditions Albin Michel, din Paris, cu titlul în limba franceză, La malédiction de Svetlana: L‘histoire de la fille de Staline, și premiat cu „Charles Oulmont” sous l’égide de la Fondation de France, iar în 2018, la București, la Editura Humanitas.

Despre Blestemul Svetlanei, Claire Julliard, de la Le Nouvel Observateur, afirma: „Beata de Robien spune povestea unui destin de excepție. Această remarcabilă biografie se citește ca un roman rusesc.”

Folosind pentru documentare o varietate de surse, de la mărturiile și scrierile Svetlanei, ale rudelor, prietenilor și cunoscuților, la fotografii și documente de arhivă, inclusiv documente recent declasificate ale serviciilor secrete americane, scriitoarea reconstituie destinul tragic al unicei fiice a lui Iosif Vissarionovici Stalin.

Cartea începe cu un Prolog și este structurată în cinci părți: Anii petrecuți la Kremlin (1926-1941); Anii de război (1941-1945); După război (1946-1953), Eliberarea (1953-1967); Vremea deziluziilor (1967-2011).

Prologul o prezintă pe Svetlana la ambasada sovietică din New Delhi, pe 6 martie 1967, unde se pregătea o petrecere cu ocazia Zilei internaționale a femeii. Pentru a nu trezi suspiciuni, acceptă invitația ambasadorului Ivan Benediktov la prânz și îi cere acestuia pașaportul confiscat la sosire, iar el, convins că a doua zi se va întoarce în Rusia, i-l restituie, deși conform procedurii ar fi trebuit să-l primească la aeroport, înainte de plecare.

Întoarsă la hotel, își lasă valiza și cadourile cumpărate pentru familie pe pat, luându-și într-o geantă mică doar strictul necesar, și îi cere unui taximetrist s-o ducă la ambasada americană, unde cere azil politic.

Partea întâi a romanului prezintă evenimentele în desfășurarea lor cronologică, începând cu momentul nașterii Svetlanei, la 28 februarie 1926, într-o duminică, fiind al doilea copil al Nadejdei Sergheevna Allilueva, după băiețelul Vasili, născut cu cinci ani în urmă. Aceasta nu-și dorise niciunul din cei doi copii, relația cu Iosif nefiind tocmai armonioasă, dar căutase un nume deosebit de cele comune, rusești, pentru fetița lor, sperând că soțul ei o să-l accepte.

Svetlana provine din mitologia slavă, iar în rusă înseamnă luminiță. E un nume prezent în poezia romantică, potrivit pentru o persoană cultivată, cum își dorea să devină fiica ei și îi place tatălui. În scurt timp prenumele fetiței ajunge la modă, fiind împrumutat și de industria parfumurilor, care creează Duhi de Svetlana, un parfum rar, destinat elitelor.

Iosif este încântat nu doar de nume, ci și de micuța în care vede deja „o eroină – scopul existenței sale, creația sa, pasiunea sa exclusivă, ființa sa”, gânduri și sentimente pe care nu le avusese nici pentru Vasili, nici pentru băiatul din prima căsătorie.

În timp, viața Nadejdei alături de un bărbat aflat în fruntea țării, care îi cere supunere totală, devine tot mai complicată și iubirea care o legase de el, în ciuda diferenței de douăzeci și doi de ani, se estompează pe fondul nenumăratelor certuri, iar Svetlana crește asistând la scene violente. Din primii ani observă că nimeni nu îndrăznește să-l contrazică pe tatăl ei și că toți tovarășii săi i se adresează cu slugărnicie, singura ființă capabilă să-l liniștească în stările de furie fiind ea, fetița care i se cățăra pe genunchi și îi mângâia obrajii făcându-l să zâmbească.

Nadia, cum o alintase Iosif la începutul căsătoriei pe soția sa, amenință cu divorțul, pleacă la părinții ei, însă fără a găsi înțelegere. Într-o seară, în apartamentul lor de la Kremlin, fetița aude că mama îi strigă tatălui, în camera alăturată: „Ești un călău. Îți torturezi fiul, îți torturezi soția, torturezi tot poporul rus!”

În astfel de momente, Svetlana și-ar fi dorit să se refugieze în brațele mamei, dar aceasta o respinge de fiecare dată cu răceală, trimițând-o la doică și izolându-se zile întregi pe motiv că e bolnavă.

Doica, niania, o alintă, o hrănește, doarme cu ea, o îmbracă, îi împletește părul și-i spune povești, suplinind afecțiunea pe care trebuia s-o primească de la mamă.

Nadejda se odihnește o vreme la Karlsbad, apoi călătorește la Berlin să-l întâlnească pe fratele ei Pavel, care lucra la ambasadă ca atașat comercial. La întoarcere e o femeie schimbată, cu dorință de emancipare, și se înscrie la Academia comercială, ceea ce îl nemulțumește profund pe Iosif.

Fotografiile Svetlanei din vremea aceea arată o fetiță dolofană și bucălată, pe genunchii tatălui său, deși în țară milioane de oameni mureau de foame. Și camera ei era plină de păpuși aduse din toată lumea, dar un loc aparte îl aveau păpușile rusești cu păr auriu și ochi albaștri, provenite din republicile care compuneau URSS.

Chiar dacă basmele citite seara de niania o învățau să aibă răbdare pentru orice, de mică Svetlana era impulsivă, posesivă și pasională, suferind că mama îi rămâne inaccesibilă.

Nadejda se simte ca într-o închisoare la Kremlin, fiind nevoită să folosească zilnic permisul de liberă trecere, iar apartamentul devine insuficient, pentru că personalului de serviciu i se adaugă garda de corp, perceptorii și guvernanta fetiței. Deși Iosif petrece foarte puțin timp acasă, lucrând noaptea și dormind ziua, o acuză adesea că își neglijează familia pentru Academie.

La un moment dat Nadejda cedează psihic și se sinucide, dar Svetlana află abia după ani, dintr-un articol publicat într-una dintre revistele englezești pe care tatăl ei i le recomandase pentru a-și îmbunătăți engleza. Între timp, o mulțime de rude și prieteni fuseseră deportați în lagăre, iar alții uciși. Svetlana înțelege că Iosif este autorul moral al tuturor acestor fapte.

După moartea lui, Hrusciov o cheamă și-i arată raportul care urma să fie prezentat la congresul al XX-lea al partidului. Citindu-l, își dă seama că e un atac frontal la adresa lui Stalin, prin faptul că denunță paranoia falselor comploturi, represiunea, metodele ilegale de anchetare, tortura, deportările masive și, nu în ultimul rând, cultul personalității. Totodată, raportul îl face vinovat pentru înfrângerile armatei sovietice din anii 1941 – 1942, dar și pentru că a introdus termenul de dușman al poporului, ordonând arestarea și încarcerarea a mii de nevinovați. „Uneori mergeai la Stalin, unde erai invitat ca prieten. Dar nu știai unde aveai să fii dus după aceea: acasă sau la închisoare”, povestește Hrusciov la un moment dat. Această frază îi revelează teroarea pe care au trăit-o nu doar simplii cetățeni, ci și colaboratorii lui, ceea ce explică slugărnicia și lingușeala lor, dar și faptul acești colaboratori erau la fel de vinovați.

Cel mai trist lucru pentru Svetlana este acela că tot ce scrie în raport e adevărat și începe să se teamă că ar putea fi considerată responsabilă pentru faptele tatălui ei.

Rând pe rând, lectura cărții dezvăluie un personaj complex, plin de contraste. Din fetița care-și admiră tatăl, protejată de zidurile Kremlinului și departe de lumea reală, Svetlana devine o tânără răzvrătită, atrasă de iubiri complicate și încercând să scape de stigmatul familiei, apoi o femeie matură care hotărăște să-și schimbe numele și să fugă din URSS, când avea 41 de ani, cu prețul abandonării celor doi copii, Osia (Iosif Morozov) și Katia (Jdanov), din căsătorii diferite. Mai mult de atât, ea denunță ororile comunismului.

Viața în lumea liberă, pentru care nu era pregătită, e un exercițiu de supraviețuire. Alte legături amoroase, altă căsnicie ratată și o fiică americană, Olga (Peters), pe care o crește singură. Un lung șir de peregrinări însoțite de necazuri, după ce obținuse cu greu permisiunea de a ieși din URSS, pentru a merge în India, în contextul morții lui Andrei Siniavski, iubitul ei indian.

Drumul spre Statele Unite implică o trecere prin Elveția, iar azilul politic obținut, o supraveghere permanentă de către KGB și CIA, dar are posibilitatea să scrie patru cărți de memorii, primele două (Douăzeci de scrisori către un prieten; Un singur an) bucurându-se de succes și asigurându-i traiul. Cu toate acestea, își gestionează prost veniturile. O duce pe Olga în Anglia, pentru studii, însă la scurt timp un telefon al fiului său îi trezește remușcări și cere permisiunea de a reveni în Rusia. Revenirea, împreună cu Olga, este o mare dezamăgire. Katia refuză orice contact cu ea, întâlnirea cu Osia îi lasă un gust amar, iar autoritățile încearcă s-o folosească pentru a realiza o comparație cu Occidentul, în favoarea Rusiei, mai ales că URSS-ul începuse reabilitarea parțială a lui Stalin, în contextul apropierii celei de-a 40-a aniversări a victoriei asupra Germaniei naziste. Ambele primesc cetățenia rusă, o alocație lunară, un apartament spațios și o mașină cu șofer, dar școlile internaționale care existau în timpul lui Hrusciov fuseseră desființate de Brejnev și Olga învață limba rusă în particular.

La conferința de presă din 16 noiembrie 1984, Svetlana le spune jurnaliștilor că plecarea ei, în 1967, din URSS, nu a fost premeditată, că a cedat în fața „așa-zisului miraj al lumii libere”, despre care nu știa nimic, dar că nu s-a putut adapta niciodată și că a fost marioneta CIA-ului. Vorbește despre suferințele și mizeria lumii anglo-saxone, concluzionând: „N-am avut nici măcar o zi de libertate în Occident.” Americanii nu-i iartă această declarație, chiar dacă încearcă mai târziu să susțină că interpretul i-a tradus greșit spusele.

Săptămânile petrecute la Moscova și apoi în Gruzia, pentru a-i prezenta Olgăi ținuturile natale ale bunicului său sunt epuizante. Își dă seama că rușii n-o înțeleg și că nici ea nu-i înțelege pe ei, că anii au trecut, dar imperiul e la fel de irespirabil.

În decembrie 1985, îi cere permisiunea lui Gorbaciov, venit de curând la conducere, cu reforme noi, să părăsească Uniunea Sovietică. Olga se întoarce la studii în Anglia, iar ea, la Chicago. La aterizarea, jură să nu mai revină niciodată în Rusia, exclamând: „Dumnezeule, America e magnifică!”

Odată întoarsă, încearcă, fără succes, să vândă The Faraway Music și e nevoită să se descurce din traduceri, hotărând să scrie Carte pentru nepoțele, însă nici de această a patra carte editurile americane nu sunt interesate. Manuscrisul va fi publicat datorită unei prietene, la sfârșitul lui 1991, într-o revistă rusească, dându-le celor doi copii ai săi posibilitatea de a o înțelege, în sfârșit, pe mama lor.

Svetlana Alilueva moare, pe 22 noiembrie 2011, la un azil de bătrâni din Wisconsin, după ce, diagnosticată cu un cancer la colon, refuză să se trateze. Ea cere să-i fie împrăștiată cenușa în Pacific, rugăminte pe care Olga i-o îndeplinește, și se stinge păstrându-și demnitatea: „Cel mai rău lucru din lume e să te plângi… Poate am o cruce de dus, dar nu sufăr. Știi, în tradiția creștină se spune că trei generații trebuie să plătească pentru păcatele tatălui.”

În categoria DIN BREASLĂ | Lasă un comentariu

Programul zilei de SÂMBĂTĂ 26 iunie de la Festivalul RomânIA Autentică de la Hobița

Publicat în 27.06.2026 de uzpr_admin

16:00 PARADA PORTULUI POPULAR
16:45 PARADA MOTOCICLIȘTILOR îmbrăcați în ie
În funcție de probele se sunet care vor trebui efectuate pe parcursul zilei de azi programul poate suferi mici ajustări până la ora 20.00
16:00 – 17:00 și 19:00 – 20:00
Recital – Ansamblul folcloric Emilia Bubulac și invitații
-Ansamblul Nedeia Novaci
-Ansamblul Brâulețul Turceni
-Ansamblul Dor-Băbeni Vâlcea
-Ansamblul Junii Petrileni-Petrila Hunedoara
-Ansamblul Cerbălana Hunedoara
-Taraful Nicoleta și Florian Enoiu
-Taraful Gabi și Vasile Muscurici
-Cora Munteanca
20.00 Cooperativa 9
21.00 Direcția 5 și Orchestra Operei Române Craiova
22.00 Robert Șuiu-vioară
22.30 Cei 3 tenori ieșeni- Andrei Apreotesei, Florin Guzgă, Andrei Fermeșanu și Orchestra Operei Române Craiova
ORA 22.25-SHOW DE SUNET ȘI LUMINI-DANSUL DRONELOR ACASĂ LA BRÂNCUȘI
Zilnic de pe 24 până pe 27 iunie, în cadrul Festivalului Florilor vor avea loc ateliere și demonstrații ale meșterilor populari fie la corturile din stânga scenei, fie la standurile lor. Meșterii olari MARCEL TĂNASEȘ, ION BÎSCU ȘI GHEORGHE CONERU așteaptă copiii cu roata olarului la standurile lor.
Pe 27 și 28 iunie vor avea loc in fiecare zi demonstrații și ateliere de ikebana, programul va fi anunțat in cursul zilei de sâmbătă.

Organizatori – Consiliul Județean Gorj, Primăria Comunei Peștișani, județul Gorj și Consiliul Local Peștișani, Ansamblul „Doina Gorjului”, Centrul Jud. pt. Conservarea si Promovarea Culturii Tradiționale Gorj.
Parteneri instituționali-Institutul Național al Patrimoniului, Comisia parlamentara UNESCO, Centrul de Studii Romano-Japoneze „Angela Hondru”, Biblioteca Județeană „Christian Tell” Gorj, Palatul Culturii Teodor Costescu, Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin, Casa de Cultură a Studenților din București.

Partener principal – Obștea Peștișani
Sponsori – Raiffeisen Bank, EXPLOCARB, MANINTER CAR, Vel Pitar, MACOFIL, Artego Targu-Jiu Integrisoft Solutions.
Partener mobilitate – Gentcar
Partener aeronautic oficial – Aerodrom Barza.

Parteneri media – AGERPRES, Magic FM Romania, Kiss FM, Rock FM, Cotidianul Gorjeanul, GorjBiz, Radio România, TV SUD, Actual In Gorj, Radio România Oltenia Craiova, Impact In Gorj, Tele 3 Media, Web Logistics, Universul Olteniei, Universul, Radio Infinit, UZPR Filiala „Jean Bărbulescu” Gorj – Mehedinți.

În categoria ACTUALITATE, EVENIMENTE | Lasă un comentariu

Ziua Ziaristului Român, sărbătorită de Filiala „Jean Bărbulescu” Gorj – Mehedinți a UZPR

Publicat în 27.06.2026 de Gigi Bușe

Filiala „Jean Bărbulescu” Gorj – Mehedinți a UZPR, cu susținerea Muzeului Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, a sărbătorit vineri, 26 iunie 2026, de la ora 14:30, în avans, Ziua Ziaristului Român, sărbătorită în fiecare an la data de 28 iunie.

În categoria ACTUALITATE, DIN BREASLĂ, EVENIMENTE | Lasă un comentariu

Principele Nicolae al României a vizitat Comuna Polovragi, județul Gorj

Publicat în 25.06.2026 de Gigi Bușe

Există zile care rămân în sufletul unei comunități pentru mult timp, iar ziua de marți, 23 iunie 2026, este una dintre ele. În preambulul evenimentului ce urma să aibă loc, miercuri, 24 iunie, la Olaru Sergiu-Mihail, la Conacul Olarilor din Baia de Fier, comunitatea din Polovragi a avut onoarea de a-i primi pe Principele Nicolae al României, nepot al Regelui Mihai I al României și pe Principesa Alina-Maria a României.

Vizita a cuprins un moment de reculegere și descoperire la Mănăstirea Polovragi, urmat de întâlnirea cu primarul Comunei Polovragi, domnul Gheorghe Epure. La Căminul Cultural Polovragi, copiii Ansamblului Folcloric „Cheile Oltețului” i-au întâmpinat cu flori, emoție și respect, oferindu-le un program artistic inspirat din frumusețea tradițiilor gorjenești. Au fost clipe de o sinceritate aparte. Copiii au avut bucuria de a dialoga cu oaspeții, de a le împărtăși din dragostea lor pentru folclor și de a primi, la rândul lor, atenție, încurajare și căldură sufletească. Zâmbetele, emoțiile și privirile pline de admirație au transformat această întâlnire într-o amintire prețioasă pentru toți cei prezenți.

Marți, Polovragiul și-a deschis larg porțile și sufletul, demonstrând încă o dată că valorile autentice, respectul pentru tradiții și ospitalitatea românească sunt vii și puternice în această comunitate.

Reprezentanții comunității au evidențiat importanța vizitei pentru comuna Polovragi în contextul promovării valorilor locale, a tradițiilor românești și a ospitalității polovrăgenilor care rămâne un moment de referință fiind apreciată atât de autorități cât și de participanți.

„Mulțumim Principelui Nicolae al României și Principesei Alinei-Maria a României pentru vizita acordată și pentru timpul petrecut alături de comunitatea noastră. Mulțumim copiilor Ansamblului Folcloric «Cheile Oltețului», care au reprezentat cu mândrie și sensibilitate frumusețea portului, a cântecului și a dansului popular românesc. O zi plină de emoție, o întâlnire de suflet și o amintire care va rămâne vie în istoria recentă a Polovragiului”, a spus domnul primar Gheorghe Epure.

Gigi BUȘE

În categoria ACTUALITATE | Lasă un comentariu

Jurnaliști în slujba vieții. De la supraviețuire la ideal

Publicat în 25.06.2026 de Mariana Al Saleh

Anul 1937

La 1 mai era programată să se deschidă la Paris Expoziția Internațională a Artelor și Tehnologiilor Vieții Moderne, pentru care, guvernul republican spaniol îl angajase pe Picasso să picteze o frescă, iar el s-a concentrat pe tragedia distrugerii orașului Guernica, spunând: „știu că voi avea mari probleme cu această pictură, dar sunt hotărât s-o fac – trebuie să o facem pentru războiul care va urma….artiștii care trăiesc și lucrează după valori spirituale nu pot și nu trebuie să rămână indiferenți la un conflict în care sunt în joc cele mai înalte valori ale umanității și ale civilizației.”

Chiar dacă prima ei recepție  la expoziția Internațională de la Paris, din 1937, n-a fost cum sperase autorul (presa franceză a ignorat-o, iar oficialii spanioli care se ocupau de pavilion au preferat o pictură care îi era mult inferioară), în timp a devenit una dintre cele mai emoționante picturi din toate timpurile.

Spania în timpul Războiului Civil

Pe 26 aprilie 1937, orașul basc Guernica (Gernika, în bască), a fost bombardat aerian la cererea facțiunii naționaliste rebele a lui Francisco Franco, de către aliații acesteia, Legiunea Condor a Luftwaffei naziste germane și Aviazione Legionaria fascistă italiană, sub numele de cod Operațiunea Rügen. Orașul avea o poziție strategică, fiind folosit drept centru de comunicații de către forțele republicane. Bombardarea lui urma să faciliteze capturarea orașului Bilbao și astfel să-i asigure lui Franco victoria în nordul Spaniei. Atrocitatea comisă avusese rolul de a testa capacitatea Luftwaffe de a anihila un întreg oraș și de a zdrobi moralul locuitorilor săi. Nu întâmplător, Hermann Göring, comandantul Luftwaffe, alesese momentul în apropierea zilei de naștere a lui Hitler.

George Lowther Steer, un jurnalist și corespondent de război britanic, născut la 22 noiembrie 1909, în Africa de Sud, a fost trimis în 1937 să relateze pentru The Times despre Războiul Civil Spaniol, iar reportajul său extraordinar despre bombardamentul de la Guernica l-a inspirat pe Pablo Picasso să picteze capodopera antirăzboi, care poartă numele orașului dispărut sub bombe.

Nu a fost martor ocular al bombardamentului de la Guernica, sosind în zonă imediat după aceea, dar a văzut efectele lui și a stat de vorbă cu supraviețuitorii. În telegrama pentru Londra a descris cartușele bombelor germane, inscripționate cu Rheindorf 1936 și cu acvila germană, și a relatat despre bombele explozive și despre bombele incendiare, care foloseau termita pentru a crea o furtună de foc în centrul orașului.

Prin reportajele sale a alertat națiunile occidentale în legătura cu folosirea de către germani a bombardamentelor teroriste cu scopul de a intimida civilii, însă a fost contrazis de către naționaliști, care susțineau că forțele republicane au provocat pagubele. Liga Națiunilor a desfășurat o anchetă, dar rezultatele au fost dezamăgitoare, în sensul că nu admiteau nici teoria atentatului terorist, nici versiunea naționalistă a incendierii intenționate.

Steer a ripostat oferind detalii despre distrugerile din oraș, dsespre craterele rămase în urma bombelor și despre bombardierele Heinkel He 111, folosite în atac. A fost unul dintre ultimii jurnaliști care a părăsit Bilbao, pe fondul înaintării trupelor naționaliste. Pentru că poziția ziarului The Times față de războiul din Spania era antirepublicană, tonul antifascist al reportajelor lui Steer a determinat renunțarea la serviciile sale. George  Steer s-a întors în Africa de Sud.

Cine a fost George Steer înainte de momentul Guernica?

A fost fiul unui director de ziar, care a urmat profesia tatălui său, după ce a studiat literatura clasică engleză, în Anglia. Și-a început cariera jurnalistică în Africa de Sud, apoi a lucrat la Londra, pentru Yorkshire Post, iar mai târziu, pentru The Times.

A relatat despre războaiele care au precedat cel de-al Doilea Război Mondial, în special despre cel de-al Doilea Război Italo-Etiopian (în 1935) și despre Războil Civil Spaniol, perioadă în care a fost angajat de The Times, făcând cunoscute crimele de război comise de italieni în Etiopia și de germani, în Spania. S-a implicat în transportul măștior de gaze pentru a oferi o protecție cetățenilor împotriva gazelor toxice utilizate ilegal.

După izbucnirea celui de-al Doilea război Mondial, în 1939, a fost trimis de  Daily Telegraph în Finlanda, unde s-a confruntat din nou cu efectele bombardamentelor aeriene și cu actele de intimidare a populației de către armata sovietică.

Dar celebritatea i-a adus-o reportajul extraordinar despre bombardamentul de la Guernica.

Pe 2 octombrie 2010, The Times scria despre memorialul său din Guernica – „Onoare pentru omul de la Times care a dat vestea despre atacul cu bombă incendiară de la Guernica.”

Și Guernica a rămas recunoscătoare. În 2006, a dezvelit, în memoria sa, un bust din bronz, iar o stradă a primit numele George Steer.

Tragedia de la Guernica a inspirat și filmul cu același nume, din 2016. O coproducție hispano-britanico-americană, cu James D’arcy în rolul George Steer. O poveste care te captivează și te doare.

George Steer a murit în Birmania, în 1944, într-un accident petrecut în noaptea de Crăciun. Au rămas cărțile lui (Arborele din Gernika: Un studiu de teren al războiului  modern. Cu planșe și hărți, din 1938, fiind doar una dintre ele) și cărți despre el (Nicholas  Rankin – Telegramă din Guernica: Viața extraordinară a lui George Steer, corespondent de război. ISBN 0-571-20563-1, 2003, Faber și Faber).

Surse bibliografice:
https://ro.wikipedia.org
Mary McAuliffe, Parisul la răscruce, Editura Corint Istorie, București 2024.

În categoria OPINII | Lasă un comentariu

„Hercules Is Cyborg”

Publicat în 22.06.2026 de uzpr_admin

Pentru a marca „Anul Constantin Brâncuși”, Muzeul Național „Constantin Brâncuși” derulează un complex program cultural care include evenimente foarte diverse: expoziții de grup, expoziții personale ale unor artiști cunoscuți, selectați din diferite generații, bienale internaționale, proiecte muzicale și diverse programe educaționale.

📍În acest context, vă invită în perioada 27 iunie – 20 iulie 2026, la sediul muzeului din strada Victoriei, nr. 2, Târgu Jiu, să vizitați expoziția artistului Liviu Mihai, intitulată „Hercules Is Cyborg”, proiect curatoriat de lector univ.dr. Ana Negoiță.

▪️„Hercules Is Cyborg” propune publicului din Târgu Jiu cea mai nouă serie de lucrări a artistului Liviu Mihai, serie în care își continuă cercetările plastie prin care imaginea picturală se desface în narațiuni ascunse, trimiteri culturale și sociale evidente, dar și metamorfozate în aceeași măsură. Este relevantă existența unui stil personal al artistului manifestat prin trimiteri la o paletă fauvistă, care glisează peste teme socio-culturale majore, dezvăluind imagini iconice ale istoriei artei, satire culturale și abordări profund personale.
▪️Lucrările propuse impresionează prin culoare și energie evocând o vitalitate plastică ce pare simultan explozivă și controlată, însă acestea sunt încărcate de semnificații stratificate, critici subtile și intervenții subversive.
▪️Piesa centrală a expoziției, de la care a fost construit și titlul acesteia, este lucrarea de mari dimensiuni, intitulată „Hercule was a cyborg”, care reprezintă o citare a faimoasei „Hercule și leul din Nemeea” a lui Pieter Paul Rubens (1577-1642). Intervenția artistică confruntă atât receptarea istorică a lucrării lui Rubens, cât și mecanismele mai ample ale analizei și percepției vizuale care modelează narațiunile pe care le construim în jurul artei, culturii și societății.
▪️Traseul expozițional este completat de o serie de obiecte, foi metalice pictate, care transpun laitmotivul plastic personal al artistului, suprafața picturală care se modifică continuu ca un indice al complicității noastre în spectacolul vieții moderne.
În selecția propusă apar adesea referințe la războaiele fizice, războaie hibride, conflicte culturale, anxietățile sociale și politice, supravegherea omniprezentă, elemente specifice unei realități contemporane ce pare tot mai fragmentată și incertă.
✔️Proiectul expozițional „Hercules Is Cyborg” semnat de Liviu Mihai și curatoriat de dr. lect. univ. Ana Negoiță este realizat în cadrul parteneriatului instituțional dintre Muzeul Național „Constantin Brâncuși” și Centrul de Excelență în Studiul Imaginii din cadrul Universității București.

*

Liviu Mihai (n. 1980, Slatina) și-a cultivat o voce artistică distinctă la confluența dintre abordările tradiționale și cele contemporane ale artei vizuale. A urmat Școala de Arte din Craiova și, ulterior, Universitatea Națională de Arte din București. Temele pe care le abordează artistul sunt profund ancorate în existențialism, Liviu Mihai explorând evoluția și interacțiunea dintre realism și abstractizarea expresivă. Ceea ce îl diferențiază de mulți artiști postmoderniști contemporani este măiestria utilizării culorii și înclinația sa către tehnici mixte, integrând armonios compoziții îndrăznețe cu comentarii culturale incisive.

Grafic design: Ion Mîndriscanu

În categoria ACTUALITATE, EVENIMENTE | Lasă un comentariu

150 de ani de Brâncuși. 5 zile de cultură, emoție și spectacol la Hobița, Gorj

Publicat în 21.06.2026 de uzpr_admin
Între 24 și 28 iunie 2026, Hobița devine locul unde se întâlnesc tradiția, muzica, patrimoniul și creația contemporană, în cadrul proiectului cultural „Peștișani: Acasă la Brâncuși – 150 de ani de artă și genialitate”, finanțat de Ministerul Culturii.
Vă invităm să descoperiți un program complex de evenimente dedicate aniversării a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși:
🎶Festivalul RomânIA Autentică – parada portului popular, târg al meșterilor populari cu 100 de participanți dintre care 8 Tezaure umane vii, ateliere demonstrative, muzică și tradiții autentice;
🌸Festivalul Rapsodia Florilor – instalații florale inspirate de opera lui Brâncuși, ateliere de ikebana, expoziții și creații artistice din flori, Târg de Flori și aranjamente florale;
🎻 Turneul Internațional Stradivarius – „Muzele” – un concert extraordinar în curtea Casei Muzeu Constantin Brâncuși. În deschidere Concert Cameral Lyra Gorjului – dirijor Florin Berculescu;
🖼️ Expoziția „Brâncuși 150. Spre Infinit”, realizată în parteneriat cu Institutul Național al Patrimoniului;
📷Expoziția de fotografie „Brâncuși și Muzele”, realizată în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj
📸 Proiectul „Peștișani: Acasă la Brâncuși – 150 de ani de artă și genialitate” mai cuprinde și o amplă expoziție outdoor, amenajată în parcul din Hobița, care completează experiența culturală de la Hobița printr-o incursiune vizuală în universul creatorului care a schimbat pentru totdeauna sculptura modernă.
🎤Conferința – Dezbatere Națională „Viitorul meșteșugurilor tradiționale din România. Statutul, drepturile și sprijinul acordat meșterilor populari”
🎵 Concerte și spectacole de excepție, cu artiști îndrăgiți ai muzicii populare și ușoare, tarafuri autentice, ansambluri folclorice și recitaluri simfonice;
✨ Spectacol multimedia imersiv inspirat de universul artistic brâncușian.
În fiecare zi, Hobița va spune o altă poveste. În fiecare seară, scena va aduce o nouă emoție. Iar împreună vom celebra locul de unde a pornit spre lume unul dintre cei mai mari artiști ai secolului XX.
📍 Hobița, Gorj | 24–28 iunie 2026
Peștișani: Acasă la Brâncuși – 150 de ani de artă și genialitate.
Nu este doar un proiect cultural. Este o întoarcere la rădăcini.
🏬Organizatori – Consiliul Județean Gorj, Primăria Comunei Peștișani, județul Gorj și Consiliul Local Peștișani, Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj.
🏣Parteneri instituționali-Institutul Național al Patrimoniului, Comisia parlamentara UNESCO, Centrul de Studii Romano-Japoneze „Angela Hondru”, Universitatea Româno-Americană București, Biblioteca Județeană „Christian Tell” Gorj, Palatul Culturii Teodor Costescu, Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin.
Partener principal – Obștea Peștișani
Evenimentele se bucură de susținerea – Raiffeisen Bank, EXPLOCARB, MANINTER CAR, Vel Pitar, MACOFIL, ARTEGO Târgu-Jiu, Integrisoft Solutions.
🚗Partener mobilitate – Gentcar
🛫Partener aeronautic oficial – Aerodrom Barza.
🎤Parteneri media – AGERPRES, Magic FM Romania, Kiss FM, Rock FM, Cotidianul Gorjeanul, GorjBiz, Radio România, TV SUD, Actual In Gorj, Radio România Oltenia Craiova, Impact In Gorj, Tele 3 Media, Web Logistics, Universul Olteniei, Universul, Radio Infinit, UZPR Filiala „Jean Bărbulescu” Gorj-Mehedinți.
În categoria ACTUALITATE, EVENIMENTE | Lasă un comentariu