Crăciunul, între istorie și tradiție
„În munții noștri astăzi zăpezile torc leneș,
Izvoarele îngheață în clinchete subțiri,
Și caprele de munte nervoase prin poiene-și
Urmează-n taină calea iernaticei iubiri.
Cred că pe masă vinul așteaptă-n adormire –
E vinul roș din care pe-atunci n-ai vrut să-mi dai,
În vremurile-acelea săpate-n amintire
C-o mamă grijulie și-un băiețel bălai.
Oh, lumea cenușie cum se spărgea deodată
Și năvălea într-însa al datinei popor! –
Strălucitoare capre cu lâna colorată
Și toboșari de basme săltând într-un picior.
Și feți-frumoși cu stele de-oglinzi din tălpi în creștet,
Și draci blajini, tot focul punându-și-l în joc,
Și ursul cu dairaua purtând cojocul veșted,
Și dorul de pădure purtându-l în cojoc.
Sau clopoțeii molcomi cernuți pe-ntreaga vale,
Care-aduceau colinde la noi în lung convoi,
Când ascultam la geamuri și palma dumitale
Îmi mângâia obrajii îmbujorați și moi.”
……………………………………………..
(Nicolae Labiș, Scrisoare mamei)
Decembrie e, într-un fel, luna lui Nicolae Labiș, pentru că s-a născut și a murit în decembrie, anul acesta împlinindu-se 90 de ani de la nașterea lui. S-a născut pe 2 decembrie 1935, la Mălini, și-a murit pe 22 decembrie 1956, la București, iar fragmentul citat, care plasează dorul de mamă în tabloul acestei luni, are menirea de a trezi în noi toți emoția sărbătorilor și nostalgia după un timp în care spiritul sărbătorilor de iarnă așternea o vrajă peste toate casele.
Istoria tradițiilor de iarnă este strâns legată de celebrarea solstițiului de iarnă, de sărbătorile păgâne și de cele creștine, cum e Crăciunul.
Înainte de a sărbători Crăciunul, oamenii sărbătoreau solstițiul de iarnă (momentul cu cea mai lungă noapte din an), bucurându-se de revenirea luminii și a căldurii. În Roma Antică, încă de la începutul săptămânii în care avea loc solstițiul de iarnă, se sărbătorea zeul agriculturii, Saturn, iar sărbătoarea se numea Saturnalia, în felul acesta oamenii mulțumindu-i zeului pentru roadele bogate din anul care încheia. Tot o tradiție păgână este considerată decorarea caselor cu crengi verzi.
Împodobirea bradului este o tradiție cu origini germanice, devenită populară la nivel global după Primul Război Mondial. Primul pom de Crăciun, unul decorat cu mere, este menționat în 1605, la Strasbourg, însă bradul modern, cu lumânări, a apărut în 1611, în Germania, de unde tradiția s-a răspândit în restul țărilor europene, apoi în toată lumea.
Anglia a luat contact cu această sărbătoare la sfârșitul secolului VI, scandinavii, la sfârșitul secolului VIII, iar americanii, abia la sfârșitul secolului XIX, întârzierea datorându-se coloniștilor care erau protestanți.
Înlocuind în timp multe dintre tradițiile păgâne, Crăciunul s-a afirmat ca sărbătoare creștină a Nașterii Domnului, celebrată în fiecare an la 25 decembrie, în calendarul gregorian, și la 7 ianuarie, în calendarul iulian. Nașterea Domnului se referă la descrierea nașterii lui Iisus Hristos, așa cum apare în Evanghelia după Luca și în Evanghelia după Matei, textele apocrife care descriu acest eveniment nefiind recunoscute de biserică din cauza originii incerte.
Cele două evanghelii din Noul Testament îl descriu pe Iisus ca fiind născut în Betleem, Iudeea, din mamă fecioară.
În relatarea din Evanghelia după Luca, Iosif și Maria călătoresc de la Nazaret la Betleem, pentru recensământ, iar Iisus este născut acolo și pentru că nu mai găsesc loc de găzduire este pus într-o iesle („L-a înfășat și L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei”, Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1988, p.1165). Îngerii se arată păstorilor care făceau de strajă noaptea, pe câmp, lângă turmele lor și le anunță nașterea lui Iisus, ca salvator al întregii omeniri („Vă vestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut astăzi Mântuitor, care este Hristos Domnul, în cetatea lui David”, p.1165), iar păstorii vin să-l adore.
În relatarea lui Matei, magii urmează steaua care vestește nașterea până la Belteem, pentru a aduce daruri lui Iisus, născut ca regele iudeilor („Și intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, și căzând la pământ, s-au închinat Lui; și deschizând vistieriile lor, I-au dus Lui daruri: aur, tămâie și smirnă.” p.1098). Aflând, regele Irod ordonă masacrul tuturor băieților din Betleem, care au mai puțin de doi ani, dar familia lui Iisus îl salvează fugind în Egipt, iar mai târziu, după moartea lui Irod, se stabilește în Nazaret.
Nu toate cultele sărbătoresc Crăciunul. Unele, cum sunt cele neoprotestante, susțin că nu există nicio dovadă biblică a nașterii lui Iisus pe această dată, stabilirea datei exacte a nașterii lui Iisus Hristos fiind marcată de controverse. În secolul IV, Biserica Creștină a fixat 25 decembrie ca dată oficială, coincizând cu solstițiul de iarnă din Imperiul Roman, la nouă luni după Bunavestire, sărbătorită la 25 martie, ziua care marchează și echinocțiul de primăvară în calendarul roman.
Majoritatea creștinilor, inclusiv cei din România, sărbătoresc Crăciunul după calendarul gregorian, dar pentru unele Biserici Creștine Răsăritene, care folosesc calendarul iulian, 25 decembrie corespunde datei de 7 ianuarie.
Calendarul iulian a fost introdus de Iulius Cezar, în anul 46 î.Hr. și a intrat în uz în anul 45 î.Hr. Cum anul astronomic e mai lung cu 11 minute decât anul iulian mediu, pentru a pune în acord anul calendaristic cu cel astronomic, Papa Grigore al XIII-lea a decretat, la 24 februarie 1582, reforma calendarului.
Noul calendar făcea reglarea în funcție de echinocțiul de primăvară și luna sinodică (pentru Paște) și s-a numit gregorian. Pentru evitarea confuziilor dintre cele două moduri de datare, se folosește și denumirea de Stil Vechi, pentru calendarul iulian, prin comparație cu Stilul Nou, referitor la calendarul gregorian.
Obiceiurile de Crăciun variază de la o țară la alta, deoarece fiecare cultură și-a lăsat amprenta asupra acestei sărbători de iarnă. În Finlanda se crede că Moș Crăciun locuiește în partea de nord a teritoriului, în Laponia. Finlandezii împodobesc bradul în seara de Ajun (obicei prezent și în Oltenia), această zi fiind considerată cea mai importantă dintre zilele anterioare Crăciunului, și se consumă terci de orez și suc de prune.
Există elemente comune mai multor popoare, cum sunt instalarea și iluminarea brazilor de Crăciun, agățarea de coronițe de flori, șosete de Crăciun, bastonașe din bomboane, improvizarea scenelor care descriu nașterea lui Iisus Hristos.
În SUA, această sărbătoare a fost transformată într-una a familiei, a păcii și a regăsirii. Bunătatea, umanitatea, generozitatea și liniștea sufletească sunt invocate ca principii ale Crăciunului, regăsite și în nuvela lui Charles Dickens din 1843, „Colinda de Crăciun”.
Și în România, obiceiurile de Crăciun reflectă o combinație armonioasă de tradiții precreștine și creștine, cu influențe moderne. Împodobirea bradului și decorarea casei cu luminițe, ghirlande și scene ale Nașterii Domnului, pregătirea mesei festive, care adună familia în jurul ei, cântatul colindelor și, nu în ultimul rând, oferirea de cadouri, care produce mare bucurie, mai ales copiilor.
În familiile catolice, dar și în unele ortodoxe, sunt prezente calendarele de Advent și coronițele de Advent, deosebite prin specificul lor și prin realizarea artistică. Se face schimb de felicitări, se vizionează filme tematice, se participă la piese de teatru inspirate din nașterea lui Hristos. Ideea este de a se reuni familiile și comunitățile în spiritul Crăciunului.





















