În cadrul ședinței Consiliului Director al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, care a avut loc pe 10 februarie 2026, cu prezență fizică și online și la care au participat, ca invitați, Viorel Popescu, președinte al Comisiei de Atestare Profesională, și Grigore Radolslavescu, președinte al Comisiei de Etică, s-au abordat cele mai recente și mai importante teme de pe agenda bunei funcționări a UZPR.
În primul rând, s-a evaluat stadiul pregătirilor pentru Gala Premiilor UZPR „Excelența în jurnalism”. „Pregătirile pentru acest eveniment emblematic de breaslă sunt aproape finalizate, iar prezența unor șefi de filiale din țară ne va prilejui o binevenită întâlnire cu aceștia. Gala UZPR este cu, despre și pentru jurnaliști”, a punctat președintele UZPR, Dan Constantin.
Un alt punct pe ordinea de zi a fost organizarea Adunării Generale Ordinare din luna martie. Menționând că aceasta se va desfășura online, în aceleași condiții din fiecare an, Mădălina Corina Diaconu, secretar general al UZPR, a reamintit că un punct de votare va fi și la sediu, la dispoziția membrilor care vor alege această variantă. Apoi s-au supus la vot datele de organizare ale Adunării Generale Ordinare și s-a stabilit că acestea vor fi 27-28-29 martie 2026. „Materialele care vor f supuse aprobării Adunării Generale Ordinare vor fi analizate în interiorul Consiliului Director al UZPR”, a adăugat Mădălina Corina Diaconu.
Referindu-se la necesitatea de a fi completată Comisia de Atestare Profesională, odată cu trecerea la cele veșnice a lui Gheorghe Cojocariu, Viorel Popescu, președintele Comisiei, a afirmat că aceasta „poate lucra în formula de șase membri”, Adunarea Generală Ordinară urmând să aprobe un nou membru al Comisiei de Atestare Profesională. De asemenea, Filiala Sector 6, al cărei președinte era Gheorghe Cojocariu, își va desemna un nou președinte.
Un punct important pe ordinea de zi a fost intrarea UZPR în organizații internaționale ale jurnaliștilor. „Filiala noastră de la Bruxelles activează în acest scop. Se va înființa un grup de lucru, alcătuit din membri ai UZPR, care va face demersurile necesare în acest sens. Expertiza colegilor din filiala de la Bruxelles, alături de cea a Departamentului Juridic al UZPR, vor contribui la toate aspectele legate de acest proiect al Uniunii”, a spus Dan Constantin.
În ce privește situația financiară a Uniunii, Dan Constantin a menționat faptul că vor fi supus analizei și deciziei Adunării Generale din luna martie a.c. situațiile membrilor care nu și-au mai plătit cotizația de peste doi ani. „În ce privește proiectul de buget pe anul 2026, acesta este echilibrat cu potențialele cheltuieli, iar rezerva existentă ne permite continuarea fără probleme a activității. De altfel, la Adunarea Generală Ordinară va fi prezentat și Raportul financiar, care ulterior va fi publicat în Monitorul Oficial”, a arătat Dan Constantin. Pe de altă parte, președintele UZPR a anunțat că membrii UZPR care doresc pot completa formularele de direcționare a 3,5% din impozitul pe venit către UZPR inclusiv la sediul central al Uniunii, din București.
Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Director al UZPR s-a aflat și situația la zi a activității Comisiei de Atestare Profesională. „Respectăm toate criteriile statutare în activitatea noastră – dosarele s–au evaluat pe baza criteriilor de creație jurnalistică și vechime în profesie”, a menționat Viorel Popescu.
În context, s-a amintit și faptul că jurnaliști tineri își depun dosarele de membri ai UZPR și că jurnaliști din instituții consacrate de presă din România își fac filiale UZPR.
În același timp, s-a detaliat pe marginea evoluției și mersului în justiție ale noului Statut al UZPR.
Și vectorii de imagine ai Uniunii – Revista UZP, site-ul uzpr.ro și Radio UZPR – s-au aflat printre temele abordate în ședința Consiliului Director. Președintele Dan Constantin a propus valorificarea standardelor înalte ale celor două platforme ale Uniunii prin găzduirea unor materiale publicitare. „Este nevoie de mediatizare și de campanii de promovare ale acestor platforme”, a ținut să precizeze Andreea Crețulescu. „Revista UZP este foarte apreciată de colegi, care își doresc să fie publicați – este una dintre puținele din Europa care abordează breasla și jurnaliștii. În ce privește site-ul UZPR, acesta este gestionat ca un cotidian, este actualizat zilnic și se bucură de o foarte mare afluență de texte, un numnăr constant mare de accesări, fiind aproape în întregime, ca și Revista UZP, de altfel, alcătuit prin contribuițiile membrilor Uniunii”, a spus Roxana Istudor. Vorbind despre Radio UZPR, Mădălina Corina Diaconu a menționat faptul că acesta a crescut foarte mult și a fost trei ani consecutiv recunoscut pe harta UNESCO cu posturile de radio relevante din România: „A fost inclus pe această hartă și în 2026, cu ocazia Zilei Mondiale a Radioului. Și este singurul post de radio din România care găzduiește o Istorie a Presei Românești, proiect realizat în colaborare cu Biblioteca Acadermiei Române. De asemenea, am inițiat un viitor parteneriat cu Radio România”. Dan Constantin a menționat că acest suport al Radio UZPR poate fi de interes pentru elevi și tineri care își doresc o viitoare carieră în jurnalism. În acest context, vicepreședintele Emil Stanciu a amintit faptul că în 2026 vor exista două școli de vară marca UZPR.
Despre Editura UZP a vorbit coordonatorul acesteia, Teodora Marin: „Funcționăm de peste nouă ani, am editat lucrări de specialitate, monografii, literatură – sute de titluri – am participat constant la Saloane de carte și avem în lucru în prezent volume importante”.
În intervenția sa, Cornel Cepariu, președinte al Filialei Bacău a UZPR, a reamintit faptul că „Revista UZP s-a deschis foarte mult către filiale, are o mare reprezentativitate și este foarte apreciată. De asemenea, consider că este important să continuăm tradiția reuniunilor UZPR, în cadrul cărora colegii să se cunoască”. Iar Mircea Chirilă, președinte al Filialei Oradea, a punctat că este nevoie ca mai multe reviste UZP să ajungă în teritoriu, la membrii Uniunii.
În cadrul ședinței Consiliului Director al UZPR s-au amintit și unele dintre proiectele majore ale organizației din următoarele luni. „Vom avea o acțiune împreună cu Radio România, de continuare a dezbaterii pe care am inițiat-o în 2025, o evaluare a implementării EMFA, împreună cu Departamentul Juridic al UZPR, în principal legată de dimensiunea transpunerii în legislația românească a prevederilor actului european pentru libertatea presei, precum și o reuniune regională la Carei, în luna mai, la care vor fi prezenți șefi de filiale din nord-vestul țării”, a spus Dan Constantin.
Departamentul Comunicare
Foto: Marius Simion
În perioada septembrie 1996 – februarie 2001 am avut bucuria de a lucra împreună cu Nicolae Diaconu la Fundația Culturală „Constantin Brâncuși” ca „director economic” (contabil). A fost perioada cea mai prolifică din activitatea Fundației. S-au tipărit 22 numere de revista „Brâncuși” și peste 50 de titluri de cărți.
Atunci când a părăsit atelierul lui Rodin, o persoană din cercurile intelectuale de stânga i-a comandat lui Constantin Brâncuşi o statuie pentru întemeietorul învăţământului românesc modern, ministrul Spiru Haret, despre care genialul sculptor avea o impresie deosebită, cu toate că: „Haret mi-era simpatic: un matematician care se ocupa de luminarea satelor, dar, n-am să portretizez în marmură pe defuncta excelenţă îmbrăcată în redingotă”, afirma cu o uşoară ironie sculptorul, deoarece simbolul portretizării era o fântână, iar, «Fântâna lui Haret» simboliza un izvor viu imortalizat într-o imagine arhaică şi stilizată pentru una dintre pieţele importante ale Bucureştiului, o fântână cu apă pentru călătorii însetaţi! După spusele lui Brâncuşi, în felul acesta: „Reînviam pentru orăşeni un vechi obicei ţărănesc. La ţară se spune «cişmeaua lui cutare», «fântâna lui cutărică», după numele ctitorilor, iar, pentru a oferi o explicaţie plauzibilă, exponentul strălucit al «sculpturii moderne» se referea la faptul că: „Am văzut pe Haret în redingotă în faţa Universităţii, aliniat soldăţeşte, într-o defilare de statui. O oroare arhitectonică şi plastică. Atunci am terminat cu România. Am revenit acum, la bătrâneţe, adus de dor şi de insistenţele amabile ale d-nei Aretia Tătărescu, doamnă de bun gust de pe meleagurile noastre olteneşti”, chiar dacă, Brâncuşi mai revenea şi la recomandarea sculptoriţei Miliţa Pătraşcu, pentru realizarea unui monument la Târgu Jiu dedicat eroilor din Primul Război Mondial, oferind poporului român şi întregii umanităţi Complexul «Calea eroilor» format din «Masa Tăcerii», «Poarta sărutului» şi «Coloana fără sfârşit», poate opera unică în lume care ilustrează filiaţia dintre «Gorjul istoric şi pitoresc», Atelierul din Montparnasse și yoghinul Milarepa cel mistic şi plin de mistere inconfundabile! Iar, dacă misterul se deapănă ca o poveste despre Brancuşi din perioada lui de maturitate fizică şi creativă care urmează perioadei sosirii la Paris şi a prieteniei cu Modigliani şi a relaţiei cu Martha, unul dintre modelele lui, poate chiar modelul lui preferat este o fiinţă loială şi devotată care îi va rămâne credincioasă până la moartea ei!
Pentru că multe comentarii şi analize biografice despre viaţa şi opera lui Brâncuşi conduc la un fel de cosubstanţialitate cu ideile yoghinului tibetan Milarepa, sunt destui de puţini cei care ignoră unele aspecte din viaţa intelectuală, filosofică şi de iniţiere din teoria şi practica yoghină ale lui Brâncuşi, însă, informaţiile provin de la o serie de personalităţi, istorici de artă, poeţi, scriitori, exegeţi, care s-au referit la faptul că Brâncuşi a «cochetat» cu ideile lui Milarepa, chiar cu o aplecare spirituală care a pus în evidenţă pasiunea genialului artist pentru practicile spirituale ale lui Milarepa, aşa cum este exemplul brâncuşiologului de talie internaţională, Friedrich Teja Bach, care în vasta sa lucrare «Constantin Brâncuşi – Metamorphosen Plastischer Form», Dumont Buchverlag, Köln, în capitolul: «Amintiri despre Brâncuşi, în discuţiile cu artişti» subliniază cu promptitudine aceste aspecte! Desigur, mai sunt şi alţi autori, printre care Jean Cassou (1897 – 1986), scriitor şi istoric de artă, francez care spune că Brâncuşi îl citise pe Milerepa şi cita mereu cuvinte ale acestui yoghin tibetan despre univers, viaţă şi înţelepciune, cu toate că era foarte discret şi taciturn ca în faţa unei forţe întunecate, primitive de dincolo de timp! De asemenea, Jaques Herold (1910, Piatra, România – 1987, Paris) aminteşte faptul că Brâncuşi detesta excesul de exhibiţionism la Picasso şi cu deosebită plăcere pomenea cu admiraţie numele lui Milarepa, iar, Jacqueline Matisse Monier consideră că Brâncuşi ar fi vrut cu plăcere să atingă «Nirvana», cu precizarea că «Milarepa» este cartea lui preferată, singura pe care o are legată. Numai că, odată a fost cuprins de un acces de nerăbdare şi l-a invocat pe Milarepa ca să-I vină în ajutor, mai ales că ajutorul a venit atunci când i-a căzut din bibliotecă în cap, tocmai cartea despre «ventriloc», după care a privit în jur şi a izbucnit în râs, pentru că în acest fel îi venise Milarepa în ajutor! În fine, Isamu Noguchi, artist nterest, mai ntere, elevul japonez al lui Brâncuşi, de la care gorjeanul nteres a învăţat ceea ce înseamnă onestitatea în sculptură, considera că Brâncuşi era nterest de culturile asiatice, de exemplu, de Milarepa şi Zoroastrism, în timp ce Michael Seuphor (1901), scriitor şi artist plastic menţionează faptul că Brâncuşi nu vorbea despre sculpturile sale, ci, vorbea despre alte lucruri, de exemplu, despre Milarepa!
Documente numeroase şi deosebit de relevante despre conotaţia spirituală a operei lui Brâncuşi evidenţiază orientarea către destinaţia Milarepa yoghinul, ca un bogat şi neasemuit izvor de inspiraţie în configuraţia generală a creaţiei marelui sculptor, acest lucru conturându-se în conţinutul maximelor şi aforismelor lui Brâncuşi! Astfel, era privit Milarepa şi analizat prin prisma înclinaţiei tibetanului de maestru teandric şi întemeietor al Şcolii «Kagyii» a budhismului tibetan, recunoscut ca eremit, mistic, poet şi apreciat ca fiind ce de-al doilea Dalai Lama din cultura legendară a Tibetului. Anevoios şi cu multe încercări, Milarepa întrezăreşte calea iluminării, atingând «Nirvana», cea mai înaltă stare a eliberării, iar, primele referiri în cultura occidentală despre existenţa şi opera acestui înzestrat yoghin şi poet au apărut între anii 1908-1925, datorită autorului Jaques Bacot, deoarece în anul 1925 a fost publicată cartea «Poetul tibetan Milarepa», Paris, Editura «Bossard», acesta fiind şi anul în care Constantin Brâncuşi a luat cunoştinţă despre viaţa şi opera mistică a yoghinului tibetan, cu cele o sută de mii de poeme aflate în evidenţa patrimoniului culturii universale! În continuare, vom realiza o analiză comparativă între spusele eremitului tibetan şi reflecţiile transpuse în aforisme ale lui Constantin Brâncuşi, pentru că în timp ce Milarepa spunea: „Pentru mine, Milarepa, întregul univers a fost transformat în aur. Nevoie nu am să strâng aur în pachete şi săculeţe”, cugetătorul între stele care era Brâncuşi, îi răspundea prompt: „Nu mai sunt al lumii acesteia, sunt departe de mine însumi, desprins de propriul meu trup. Mă aflu printre lucrurile esenţiale”, ca să mai precizăm şi faptul că tibetanul Milarepa, cu nouă secole înaintea lui Brâncuşi, esenţializându-şi viziunea despre viaţă, făcea îndrumarea aceasta: „Înfrânge-ţi dorinţa de distracţie, struneşte-ţi avântul gândurilor. Nu te rătăci căutând mărunţişuri. Oţeleşte-ţi răbdarea!”, pentru ca în tezaurul spiritual şi profund al gorjeanului nostru să se poată concluziona că: „Nu poţi ajunge la lucrurile adevărate decât renunţând la Eu”, adică, la modul simplist al gândurilor lăuntrice! Pătrunzând în străfundurile predestinării, Milarepa se confesa uneori astfel: „Sunt conştient că voi muri, dar inconştient de ora morţii. De aceea, ca să cuceresc perfecta Stare de Budha, nu am timp de pierdut în discuţii nefolositoare”, pe fundalul acesta al «celei mai înalte filosofii a omului», cum spunea Sfântul Vasile cel Mare, genialul Constantin Brâncuşi concluzionând în stilul său original: „Cine nu iese din Eu, nu atinge absolutul şi nu descifrează viaţa”, adică, nu ajunge la simplitatea care dezvăluie totul în jurul nostru! Desigur, genialul «părinte al sculpturii moderne» este un artist al imaginii şi al creativităţii în reflecţia spirituală, cel care nu şi-a propus ca să-l depăşească pe tibetanul Milarepa în pătrunderea gândurilor nepătrunse, dar, el a înţeles de la yoghinul practician care spunea că: „Ocupându-te de lucruri lumeşti, nu gândeşti la apropierea morţii căci, brusc, ea apare ca un trăsnet ce bântuie în jurul tău, urlând”, sau: „Creaţiile spirituale sunt mai multe decât firicelele de praf care dansează în razele soarelui”, iar, în acest fel, Constantin Brâncuşi a înţeles un adevăr incontestabil prin care spune: „În mine locuieşte un monstru care ia toate formele şi este insesizabil”, tocmai pentru a scoate în evidenţă faptul că cioplitorul pietrei, al lemnului şi şlefuitorul metalului, îşi aşteaptă pe deplin hermeneutica explicaţie, cu toate că brâncuşiologi însemnaţi cum ar fi Constantin Zărnescu, în «Aforismele şi textele lui Brâncuşi» sau Sorana Georgescu-Gorjan, în cartea «Aşa grăit-a …Brâncuşi», ne-au lăsat să înţelegem că o parte din gândirea expeditorului Milarepa yoghinul, îşi află destinatarul în creaţia artistică şi în tezaurul spiritual al genialului sculptor Constantin Brâncuşi.
-V.G. Domnule profesor dr. Constantin Arcuş, la aproape o lună şi jumătate de când ne-am întâlnit la Rădineşti, în această Săptămână a «Triodului», aş dori să vă întreb, care sunt problemele importante pentru care v-aţi străduit să le rezolvaţi şi pentru care vă osteniţi în continuare ca un artizan deosebit al vieţii culturale şi educaţionale din această frumoasă localitate gorjeană?
-C.A. Să vă spun că nu e totul, pentru că având în vedere cunoștințele noastre cu cercetători chinezi și cu oameni de afaceri chinezi, este posibilă o colaborare extinsă care să conducă la obținerea unor rezultate deosebite.
-V.G. Aveţi o gândire modernă de manager sui generis, domnule profesor dr. Constantin Arcuş, de aceea, cred că ştiţi mult mai multe lucruri decât puteţi spune!
Supremaţia ineluctabilei curgeri a timpului şi conotaţia imensităţii spaţiului cosmic deschid perspectiva unei filiaţii înre magia tibetanului Milarepa şi profunzimea creaţiei brâncuşiene, pentru a căuta să apropie mintea omenească de lumina proniei divine. Brâncuşi a reuşit să desluşească în întreaga lui viaţă o practică spirituală deosebită şi îndrumătoare, iar mentorul său spiritual a fost marele yoghin poet tibetan Milarepa, care îl veghea şi îl îndruma din planul său astral.
Îndreptat pe calea cea bună, Milarepa a urmat o asceză extrem de severă pentru a compensa faptele rele şi a atinge starea de iluminare spirituală, astfel că şi-a câştigat renumele nu doar datorită realizărilor sale spirituale, ci şi datorită numeroaselor cânturi spirituale pe care le-a compus cu scopul de a ajuta fiinţele umane să ajungă cât mai repede la starea de eliberare spirituală, iar, în felul acesta, reperul spiritual al lui Brâncuşi a fost un ascet care şi-a transpus înţelepciunea în poeme de o inegalabilă frumuseţe şi de folositoare învăţătură.
În opinia brâncuşiologilor, lumea orientală a exercitat o fascinaţie deosebită asupra lui Brâncuşi, ştiut fiind faptul că ajuns la Paris, marele sculptor a vizitat muzee, printre care şi muzeul «Guimet», unde era interesat de piesele orientale. În acest scop, Brâncuşi a fost fascinat de arta Asiei de sud-est şi de cea a Indiei, cu statuile specifice de bronz lustruit, găsind în arta simbolică orientală, la fel ca şi în folclorul românesc, unele sensuri profunde care stau la temelia creaţiei arhaice a popoarelor. Autorul atâtor opere nemuritoare a fost în felul său un tradiţionalist al artelor sacre şi unul dintre puţinii artişti care au menţinut principiile a ceea ce se numeşte artă a sacralităţii, a cărei esenţă constă în a merge până la origini, până la sufletul cel tainic şi profund al existenţei, pentru că: „Ne regăsim cu toţii la sfârşitul unei mari epoci şi este necesar să ne reîntoarcem la începutul tuturor lucrurilor şi să regăsim ceea ce s-a pierdut”, spunea marele artist ca un trăitor al zilelor noastre!
Spre sfârșitul anului trecut, cu prilejul unui eveniment literar organizat de către Asociația Cercetărilor și Autorilor de Carte Gorjeni „Al. D. Șerban” Târgu Jiu, am avut onoarea și plăcerea de a-l întâlni și a discuta cu profesorul și scriitorul Adrian Romeo Șișiroi, care a avut amabilitatea de a-mi înmâna și câteva din cărțile de autor ale domniei sale, la care voi încerca să mă opresc succint, în cele ce urmează.
Volumul următor, intitulat „Cufărul cu amintiri” (Editura PIM, Iași, 2023) este în fapt o continuare a primului la care ne-am referit anterior, axat, în prima parte, pe viața de la oraș, cu aspecte însoțite de imagini fotografice în scurtele povestiri: „Generația cu cheia de gât”, „Jocurile generației mele”, „Magazine”, „Crăciunul în comunism”, „Pădurea de antene TV de pe blocuri”, „Întreruperea curentului electric” și „Obiecte din anii 80 explicate pentru generația Internet”. În cea de-a doua parte a cărții, autorul face câteva referiri și la ”viața de la țară” în scurtele povestiri: „La munca câmpului”, „La sărbători” și „Nunta”.
Recent, în cadrul primei reuniuni din acest an a membrilor Filialei „Jean Bărbulescu” a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, care s-a desfășurat în sala Muzeului Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” Târgu Jiu, pe 20 ianuarie a.c., a avut loc și prezentarea noului număr al revistei „Cronica Olteniei”.
În 2026 se împlinesc 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, iar această aniversare este marcată prin spectacolul multimedia de mare succes „Brâncuși, dragostea mea!”, care va fi prezentat pentru prima dată pe scena Teatrului Național, luni, 9 februarie, în Sala Atelier.
