„Jurnalismul nu este doar o profesie, ci un mod de a trăi.” – Oscar Wilde

Interviu cu d-l prof. dr. Constantin ARCUŞ, Preşedintele «Societăţii Cultural-Ştiinţifice Rădineşti-GORJ»

,,Având în vedere cunoștințele noastre cu cercetători chinezi și cu oameni de afaceri chinezi, e posibilă o colaborare extinsă în obținerea unor rezultate deosebite”!

-V.G. Domnule profesor dr. Constantin Arcuş, la aproape o lună şi jumătate de când ne-am întâlnit la Rădineşti, în această Săptămână a «Triodului», aş dori să vă întreb, care sunt problemele importante pentru care v-aţi străduit să le rezolvaţi şi pentru care vă osteniţi în continuare ca un artizan deosebit al vieţii culturale şi educaţionale din această frumoasă localitate gorjeană?

-C.A. Domnule profesor Vasile Gogonea, interesul dumneavoastră pentru preocupările noastre de a fructifica oportunitățile oferite de Programul «TRANZIȚIE JUSTĂ», în ceea ce privește turismul, ne onorează și ne motivează!

-V.G. Onoarea este pentru mine în mod deosebit, iar, motivarea vă aparţine, aşa că vă ascult cu mare atenţie în tot ceea ce spuneţi!

-C.A. Spre exemplu, după ce am depus Proiectul «Terapie și Educație prin Cultură» la sfârșitul lunii noiembrie 2025, prin «ZAMOLXIS SECRETS S.R.L.», acum, prin Întreprinderea Socială «Societatea Cultural-Științifică RĂDINEȘTI-GORJ», ne propunem să obținem finanțare pentru Proiectul «SECRETELE LUI ZAMOLXIS», iar, în acest proiect, avem în vedere un parteneriat cu Universitatea din Craiova, pentru cercetare-dezvoltare-inovare, care să ne conducă la obținerea unor rețete pentru o fabrică inedită care va produce «Lacrima lui ZAMOLXIS» și «ORICEL».

,,Participarea unei delegații chineze la festivitățile prilejuite de «Ziua Rădineștilor»”!

-V.G. Dumnezeule, Doamne, prin licoarea tămăduitoare «Lacrima lui ZAMOLXIS», mi se pare că îl aduceţi în actualitate pe nemuritorul Zamolxis, învăţătorul şi Preotul suprem al daco-geţilor!

-C.A. Să vă spun că nu e totul, pentru că având în vedere cunoștințele noastre cu cercetători chinezi și cu oameni de afaceri chinezi, este posibilă o colaborare extinsă care să conducă la obținerea unor rezultate deosebite.

-V.G. Cred că totul face parte din proiectul extinderii unei activităţi cultural-ştiinţifice de anvergură!     

-C.A. Cât privește activitatea cultural-științifică de la RĂDINEȘTI, vă pot spune că intenționăm să punem bazele unui proiect cultural multianual cu oameni de cultură din CHINA şi ne bazăm pe faptul că poporul român este stimat și prețuit de poprul chinez!

-V.G. Cum intenţionaţi să demaraţi această colaborare?

-C.A. Ca prim eveniment, anunțăm participarea unei delegații chineze la festivitățile prilejuite de «Ziua Rădineștilor» din acest an. Sigur, la acest important eveniment cultural-științific, vom invita personalități marcante din România!

-V.G. E vorba despre sărbătoarea din penultima duminică a lunii iunie?

-C.A. Când vom face un program personalizat, cu pachete turistice, iar, omul decide, hotărăşte ceea ce vrea să vadă cutare lucru, iar, în momentul în care o familie sau două familii pleacă de la noi şi au realizat ceea ce li s-a promis, acesta este un lucru favorabil pentru că îi stimulează aspectele pozitive, ceva original, cu coşul cu mâncare, cu oală de pământ, iar, în momentul în care se oferă toate aceste lucruri deosebite şi te bucuri de ele, devine limpede că faci ceva prin care să promovezi zona respectivă, pentru că ne-am gândit şi la farfurii, cănuţe, căni mai mari, oale, castroane, diferite obiecte care să fie personalizate şi să poarte numele celui care le-a produs.

,,Nu e vorba despre «Peştera Muierii», ci, despre «Peştera muierilor», aşa este corect”!

-V.G. Prin acest lucru, consider că aţi realizat o strictă specializare în managementul acestei activităţi extrem de importante şi de pretenţioase, aşa este?

-C.A. Pentru toate acestea trebuie multă răbdare şi perseverenţă! Ca să mă specializez în managementul acestei activităţi, am urmat un curs la Bucureşti cu încă trei colegi, mai ales că în condiţiile actuale, apar unele restricţii care împiedică accesul la resurse, dar, dacă o activitate o faci cu plăcere, ea aduce şi o mulţumire, mai ales dacă ai un primar care gândeşte bine şi îţi acordă sprijin, dacă ai oameni care te ajută, nu neapărat cadre didactice cu care eşti în fiecare zi la şcoală, deci, oameni care nu trebuie să gândească doar ca tine, ci, să vină cu idei şi cu iniţiative, pentru că am colaboratori, chiar şi în piaţa mare din Craiova, care la orice oră te ajută, pentru că nu e nevoie să aibă titluri academice ca să răspundă şi să acorde ajutor!

-V.G. Aveţi o gândire modernă de manager sui generis, domnule profesor dr. Constantin Arcuş, de aceea, cred că ştiţi mult mai multe lucruri decât puteţi spune!

-C.A. Să ştiţi că uneori am fost întrebat, dacă are legătură «Peştera Muierii» de la Baia de Fier cu «Dealu’ Muierii», dar, am răspuns că nu e vorba despre «Peştera Muierii», ci, despre «Peştera muierilor», aşa este corect! Se numeşte «Dealu’ Muierii» pentru că legenda spune că aceste locuri erau lovite de mongoli, de tătari, iar, tătarii aveau o boală să omoare pe oricine le ieşea în cale, copii, bătrâni, femei frumoase, iar, acest deal este cel mai mare din Dacia sau Geţia, care ţine de la Baia de Fier, unde este «Peştera muierilor» până dincolo de Craiova, către Corabia, mai exact, este drumul de transhumanţă care îi lega pe oierii din Carpaţi de o cetate din Grecia, cu localitatea Pelendava, care este Craiova de azi, apoi, cu cetatea Sucidava, care este Corabia de astăzi.

-V.G. Mi se pare destul de interesant şi chiar de o importanţă deosebită faptul că prin activitatea dumneavoastră prodigioasă faceţi cunoscută judeţului, ţării noastre şi chiar lumii întregi o localitate ca Rădineştii Gorjului, mai ales când vorbiţi despre acest drum al transhumanţei nostre strămoşeşti!

-C.A. Acesta era un drum comercial, dar şi lanţul care lega aceste cetăţi! Ei, bine, în momentul în care bărbaţii erau plecaţi la lupte, femeile puneau mâna pe arme şi porneau şi ele la luptă, iar, în apropiere de cetatea Grădiştei i-au înfrânt pe tătari, apoi, i-au urmărit până la Sucidava unde i-au înecat în Dunăre. La Baia de Fier este «Peştera muierilor» pentru că acolo se adăposteau femeile şi copiii de frica invadatorilor. Această localitate a noastră, satul Rădineşti, apare în Atlasul geografic al Japoniei şi a fost trecut pe harta întocmită de austrieci la începutul secolului al XVIII-lea, sper să nu greşesc!

– V.G. Nu greşiţi nicidecum, pentru că vorbim despre ocupaţia austriacă a Olteniei dintre anii 1718-1739, aşa că…sunteţi un om de admirat şi cred că fiecare dialog cu dumneavoastră este o revelaţie a cunoaşterii şi a descoperirii tainelor acestor locuri pline de legendă! Ce ne mai puteţi spune în finalul dialogului nostru de astăzi?

-C.A. Consider că lucrul cel mai important pentru mine se leagă de dezvoltarea economiei locale, într-un context general, pentru că permanent este de muncă, mai ales că mă deplasez şi la Craiova, la Liceul CFR, unde pregătesc elevi doritori de activităţi artistice. În munca mea, mă întâlnesc cu fel de fel de oameni, fiecare cu problemele lor, iar, acum dorim să extindem construcţia şcolii cu o clădire într-o formă arhitecturală care să cuprindă o sală de conferinţe, un cabinet fonic, o bibliotecă bogată şi dotată cu cărţi de valoare! Ideea noastră este să scoatem în evidenţă frumuseţile locale, o serie de produse locale, penru că dorim să participăm în viitor la o serie de competiţii importante!

Profesor dr. Vasile GOGONEA,
membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, Filiala «Jean Bărbulescu» Gorj-Mehedinţi

,,Brâncuşi ştia mult mai multe despre viaţa lui Milarepa, reperul său spiritual, motiv pentru care a fost supranumit şi «Milarepa din Montparnasse»”!

Supremaţia ineluctabilei curgeri a timpului şi conotaţia imensităţii spaţiului cosmic deschid perspectiva unei filiaţii înre magia tibetanului Milarepa şi profunzimea creaţiei brâncuşiene, pentru a căuta să apropie mintea omenească de lumina proniei divine.  Brâncuşi a reuşit să desluşească în întreaga lui viaţă o practică spirituală deosebită şi îndrumătoare, iar mentorul său spiritual a fost marele yoghin poet tibetan Milarepa, care îl veghea şi îl îndruma din planul său astral.

Dincolo de mărturisirile lui Brâncuşi consemnate în diferite discuţii despre magia practicii yoga, putem spune că însăşi interpretarea operei sale artistice relevă anumite cunoştinţe esoterice, cum ar fi folosirea proporţiei numărului de aur, toate fiind sintetizate în creaţiile sale remarcabile, ceea ce dovedeşte indubitabil că genialul sculptor a fost un creator inspirat de ezoterismul spiritual oriental şi în acest fel dovedindu-se realmente un iniţiat. Este adevărat că nu toate referirile despre Constantin Brâncuşi prezintă şi aspectele filiaţiei cu practica lui spirituală, însă unii dntre apropiaţii sculptorului au relatat de multe ori că el practica yoga, apreciind influenţa spiritualităţii orientale asupra creaţiilor marelui artist.

În acest sens, Mircea Eliade aminteşte de mai multe ori despre filiaţia tibetanului Milarepa şi românului Constantin Brâncuşi. Se pare că în ultima parte a vieţii sculptorului, unii dintre prietenii săi apropiaţi au constatat că Brâncuşi ştia mult mai multe despre viaţa lui Milarepa, reperul său spiritual, motiv pentru care a fost supranumit şi «Milarepa din Montparnasse»”, în strânsă legătură cu numele cartierului parizian unde Brâncuşi îşi avea atelierul, din moment ce gorjeanul nostru devenise o legendă, iar în persoana lui se reflecta acea linişte tainică a unui început de «facere» a lumii!

Devine interesant şi modul în care l-a desoperit Constantin Brâncuşi pe Milarepa, deoarece se spune că în timp ce călătorea pe jos, de la Bucureşti spre Paris, în 1903-1904, Brâncuşi a primit cadou de la un elveţian cartea «Milarepa – ses crimes, ses épreuves, son nirvana», în traducere liberă însemnând: «Milarepa: crimele sale, încercările, eliberarea spirituală», iar atunci când ajunsese la Paris, avea impresia că a uitat cartea pe un raft. Dar, pentru că nimic nu e întâmplător, într-o zi, în timp ce era furat de gânduri şi frământat de întrebări existenţiale, s-a lovit de mobila din cameră şi în acel moment, cartea respectivă i-a căzut pe cap, acesta însemnând momentul în care destinul i-a schimbat întreaga existenţă, deoarece cartea conţinea autobiografia lui Milarepa şi cunoscutele sale imnuri spirituale.

„Gândeşte-te la cuvântul sacru «AUM», un cuvânt care se identifică cu ceea ce numim Dumnezeu”!

Tibetanul Milarepa, care a trăit între anii 1025-1135 a fost şi este până astăzi un personaj foarte iubit şi extrem de admirat în Tibet, ca dovadă că povestea vieţii sale este una dintre cărţile tibetane cele mai cunoscute şi mai apreciate, în pofida faptului că în viaţa lui a pornit într-o direcţie greşită, fiindcă a practicat magia neagră şi a făcut mult rău, chiar a omorât oameni, dar în cele din urmă, a reuşit ca printr-un efort uriaş să atingă eliberarea supremă în viaţa sa!

Îndreptat pe calea cea bună, Milarepa a urmat o asceză extrem de severă pentru a compensa faptele rele şi a atinge starea de iluminare spirituală, astfel că şi-a câştigat renumele nu doar datorită realizărilor sale spirituale, ci şi datorită numeroaselor cânturi spirituale pe care le-a compus cu scopul de a ajuta fiinţele umane să ajungă cât mai repede la starea de eliberare spirituală, iar, în felul acesta, reperul spiritual al lui Brâncuşi a fost un ascet care şi-a transpus înţelepciunea în poeme de o inegalabilă frumuseţe şi de folositoare învăţătură.

În ceea ce priveşte practica sa spirituală, Constantin Brâncuşi aminteşte despre două etape distincte în viaţa sa: una de tinereţe şi una spre sfârşitul vieţii sale, astfel că în cartea «Sfântul din Montparnasse» autorul Peter Neagoe aminteşte faptul că în scurtă vreme după ce a ajuns la Paris, sculptorul Constantin Brâncuşi a început să practice procedeele de «hatha yoga», iar ultimii ani de viaţă au fost dedicaţi unei practici mistico-creştine, isihaste, despre care vorbeşte ulterior Tretie Paleolog.

O serie de lucrări biografice menţionează faptul că una dintre tehnicile de meditaţie preferată de către Brâncuşi este «exerciţiul de respiraţie, rostind ritmic cuvântul sacru OM», mai exact, fiind vorba despre mantra «AUM», cunoscută în tradiţia spirituală indiană şi asimilată cu «Logos»-ul Divin. În acest sens, o învăţa pe prietena sa Eileen Lane şi o sfătuia: „Gândeşte-te la cuvântul sacru «AUM», un cuvânt care se identifică cu ceea ce numim Dumnezeu! Imaginează-ţi cuvântul sacru «AUM» ca fiind Lumina atotputernică, dragostea Atotcuprinzătoare, ritmul cosmic, creativitatea mereu prezentă, cunoaşterea nelimitată. Consideră-l treapta cea mai înaltă pe care o va atinge conştiinţa noastră. Această stare poate fi atinsă numai îndepărtând din minte gândurile rătăcitoare, dorinţa neclară, stânjeneala! Asemenea celorlalte lucruri de preţ, eliberarea nu poate fi obţinută fără efort”, sublinia Brâncuşi.

„Ne regăsim cu toţii la sfârşitul unei mari epoci şi este necesar să ne reîntoarcem la începutul tuturor lucrurilor”!

În opinia brâncuşiologilor, lumea orientală a exercitat o fascinaţie deosebită asupra lui Brâncuşi, ştiut fiind faptul că ajuns la Paris, marele sculptor a vizitat muzee, printre care şi muzeul «Guimet», unde era interesat de piesele orientale. În acest scop, Brâncuşi a fost fascinat de arta Asiei de sud-est şi de cea a Indiei, cu statuile specifice de bronz lustruit, găsind în arta simbolică orientală, la fel ca şi în folclorul românesc, unele sensuri profunde care stau la temelia creaţiei arhaice a popoarelor. Autorul atâtor opere nemuritoare a fost în felul său un tradiţionalist al artelor sacre şi unul dintre puţinii artişti care au menţinut principiile a ceea ce se numeşte artă a sacralităţii, a cărei esenţă constă în a merge până la origini, până la sufletul cel tainic şi profund al existenţei, pentru că: „Ne regăsim cu toţii la sfârşitul unei mari epoci şi este necesar să ne reîntoarcem la începutul tuturor lucrurilor şi să regăsim ceea ce s-a pierdut”, spunea marele artist ca un trăitor al zilelor noastre!

Se poate spune că Yoga a fost pentru Brâncuşi calea care l-a condus către esenţe şi chiar către simplitate, meditaţia yoghină l-a făcut să se întoarcă la simboluri pe care ulterior le-a transpus în opera sa. În concluzie, arta sacră brâncuşiană îl are în centrul ei pe Milarepa, acest mare învăţat evocat de mai multe ori de către Brâncuşi, ca un mare admirator al învăţăturilor sale. Milarepa este filiaţia dintre sculptorul genial Brâncuşi, nonconformist şi original, şi coordonatele artei moderne, mereu în căutarea adevărului şi a perfecţiunii în artă, chiar dincolo de acele dezamăgiri provocate de nerealizările sale! Într-un fel, întreaga creaţie a lui Constantin Brâncuşi este o filiaţie necontestată între sensibilitatea mediteraneană şi înţelepciunea orientală, aşa cum aprecia Carola Giedion-Welcker.

Adevărate plăsmuiri în piatră sau bronz, operele lui Brâncuşi realizează o adevărată eliberare, o detaşare de forma corporalului, specifică filosofiei şi artei orientale, cu o trimitere directă la ascetul şi poetul tibetan Milarepa, deoarece Brâncuşi spunea fără ocol: „În India am găsit înţelepciunea mea! Păstrată sub ploile Occidentului şi stupidităţile Parisului: la paix et la joie”! (pacea şi bucuria). Ca urmare, nu numai arta iniţiatică, dar şi meditaţia yoghină dedusă din practicile lui Milarepa sunt stări creatoare ale conştiinţei umane îndreptate în direcţii diferite: arta, către domeniul manifestării sensibile, exterioare, iar meditaţia, către integrarea interioară a formelor şi a impresiilor simţurilor.

Ca o filiaţie de la tibetanul Milarepa, arta şi meditaţia lui Brîncuşi se compensează reciproc, se întrepătrund şi se creează una pe cealaltă, iar, atunci când spiritualitatea este o forţă vie, fără îndoială că îşi găseşte o expresie naturală, firească şi spontană în artă, aşa cum ea însăşi devine o artă, precum şi arta, în cele mai înalte expresii ale creaţiei brâncuşiene, devine o revelaţie spirituală! (VA URMA)

Profesor dr. Vasile GOGONEA,
membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, Filiala „Jean Bărbulescu” Gorj-Mehedinţi

Recent, în cadrul primei reuniuni din acest an a membrilor Filialei „Jean Bărbulescu” a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, care s-a desfășurat în sala Muzeului Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” Târgu Jiu, pe 20 ianuarie a.c., a avut loc și prezentarea noului număr al revistei „Cronica Olteniei”.

„Cronica Olteniei” este o revistă de cultură, educație și atitudine civică editată semestrial de către Filiala „Jean Bărbulescu” Gorj – Mehedinți a UZPR, aflată  la ce-a de-a doua apariție, fiind una dintre cele mai noi publicații apărute în zonă.

Paginile acestui număr al revistei sunt deschise de articolul scris de  președinta Filialei „Jean Bărbulescu” a UZPR – doamna Adina Andrițoiu în memoria regretatului președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România – Sorin Stanciu (10 apr. 1951 – 7 sept. 2025), articol în care autoarea punctează o succintă dar densă biografie a fostului președinte al UZPR.

Urmează un articol documentar foarte interesant al Cristinei Vasiloiu, prin care, pe baza unor mărturii documentare, se aduc clarificări legate de data nașterii patronului spiritual atât al editorului revistei, Filiala Gorj – Mehedinți a Uniunii Ziariștilor Profesioniști  din România care îi poartă numele, cât și al reviste, respectiv Jean Bărbulescu. Autoarea, care este șefa Serviciului Județean Gorj al Arhivelor Naționale a României concluzionează în finalul articolului său: „Prin publicarea acestor informații se lămurește faptul că data reală a nașterii lui Jean Bărbulescu este 11 iulie 1890 și nu 11 sau 12 iunie 1890 cum era cunoscut până la descoperirea acestui document”.

Răsfoind, mai departe, paginile revistei, dăm peste un articol  consistent dedicat muncii jurnalistice și celei scriitoricești a unuia dintre prolificii jurnaliști gorjeni, respectiv Gheorghe (Gigi) Bușe care a împlinit zece ani de activitate jurnalistică, iar actualmente  se ocupă de această revistă la care ne referim, „Cronica Olteniei”, și al cărei redactor-șef este.

Tot un articol detaliat ne oferă și jurnalistul despre care tocmai am vorbit, Gigi Bușe, referitor la „Valorosul om de cultură gorjean, Ion Mocioi”, jurnalist recunoscut și domnia sa, care a fost sărbătorit cu prilejul celei de-a 85-a aniversări în cadrul unui eveniment deosebit organizat, la începutul lunii octombrie a anului trecut, de către Asociația Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni „Al. D. Șerban” Târgu Jiu și Filiala „Jean Bărbulescu” Gorj – Mehedinți a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. Cu acest prilej a fost lansat și un număr special al revistei „Spicon” editată de către Asociația Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni „Al. D. Șerban” Târgu Jiu, dedicat prof. dr. Ion Mocioi.

Cititorul revistei poate remarca, o serie de articole dedicate mai multor personalități culturale și literare din Oltenia de sub munte. Astfel, un prim articol este cel al poetei și jurnalistei Zoia Elena Deju cu titlul „Un profesionist în cultura gorjeană: Nicolae Diaconu (12 nov. Țicleni, 1947 – 26 iulie 2005)”, în care autoarea face  destăinuiri interesante despre munca managerială și creativă a regretatului manager și poet Nicolae Diaconu din perioada în care amândoi lucrau la Fundația Culturală „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu.

Paginile revistei mai găzduiesc câteva articole referitoare la personalități trecute dar și prezente ale spațiului cultural din zona Olteniei de sub munte, dintre care amintim: Ileana și Marcel Mateescu scriu articolul „Un mare folclorist mehedințean, Gheorghe Dumitrescu-Bistrița, 130 de ani de la naștere”, ca un omagiu despre viața și activitatea recunoscutului om de cultură mehedințean; Maria Vulpașu ni-l prezintă pe „Jurnalistul și scriitorul mehedințean Virgiliu Tătaru”; Cercetătoarea Cristina Vasilescu ne pune pe masă, un text vechi al fondatorului ziarului ”Gorjeanul”, Jean Bărbulescu, despre „negustorul de frunte” al deceniului al patrulea din secolul trecut, Ion Andreescu; Mariana Al-Saleh o readuce în atenția cititorului pe Regina Maria, la 150 de ani de la naștere; Adina Andrițoiu ni-l prezintă pe „Dan Constantin, noul președinte al UZPR”, care a preluat conducerea uniunii de creație a jurnaliștilor români, în data de 12 septembrie 2025, în urma morții neașteptate a regretatului președinte Sorin Stanciu; Gigi Bușe face o scurtă prezentare „in memoriam” a fostului redactor șef al cotidianului ”Gorjeanul”, regretatul jurnalist Dumitru Prună, la trecerea sa în eternitate; pentru ca în partea de final a revistei, Adina Andrițoiu, președinta Filialei „Jean Bărbulescu” a UZPR să o readucă în atenția noastră pe Arethia Tătărăscu, la 136 de ani de la nașterea sa.

Revista găzduiește de asemenea mai multe articole referitoare la evenimente mai speciale sau mai deosebite ce au avut loc în spațiul acoperit de jurnaliștii Filialei „Jean Bărbulescu a UZPR, dintre care amintim: Gigi Bușe despre „Zborul care unește – un eveniment aeronautic aniversar desfășurat la Aerodromul Târgu Jiu – Barza – din județul Gorj”;  Dan Șalapa cu „Proiecții noi cu Tudor Vladimirescu” și despre „Spectacolele inedite de teatru la Severin și la București” de acum mai bine de treizeci de ani, în care autorul asigura regia artistică a acestor spectacole speciale prezentate într-un penitenciar; Viorel Surdoiu este prezent cu „Moștenirea care ne definește”; Marcel Mateescu ne detaliază câteva aspecte din desfășurarea Festivalului Național de Folclor „La Ponoare” din județul Mehedinți; din nou Dan Șalapa cu „Nemuritoare povești din Oltenia”, iar Gigi Bușe care ne oferă detalii de la „Ediția a 33-a a Festivalului Internațional de Umor și Caricatură „Ion Cănăvoiu” organizat în județul Gorj de către Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj în colaborare cu Cenaclul „Hohote”, alături de mai mulți parteneri locali.

De asemenea cititorul nu poate trece cu vederea  prima parte „Din istoria presei gorjene” ieșită din pana istoricului și publicistului Cornel Șomîcu, și nici reportajul poetic „Gutui în ferestrele toamnei” adus  pe masa cititorului de veteranul jurnalismului de reportaj, Ion Elena.

Cu siguranță că profilele a doi reputați jurnaliști gorjeni, respectiv prof. dr. Ion Mocioi și Călin Ninica, prezentate de Adina Andrițoiu  și diplomele oferite din partea Filiala „Jean Bărbulescu” a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România atrag ochii cititorului pentru a parcurge detaliile oferite.

În paginile revistei mai putem citi și articolele altor jurnaliști, precum Nelu Pochea („Forța murdară a sindicatelor”), Laurențiu Ștefan Szemkovios (Ordinul „Coroana României” acordat în 1920 lui Dimitrie N. Ciotori), Andrușca R.  Vătuiu („Mobilitatea de grup a seniorilor„), Victoria Pochea („Povestea bisericii din satul Izvoarele, comuna Plopșoru”), și nu în ultimul rând debutul jurnalistic al  elevei Sara Gabriela Grindeanu de la Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.

În final apreciem necesar a prezenta și echipa redacțională a revistei, care are următoarea componență: Adina Andrițoiu – director; Gheorghe Bușe – redactor-șef, Gheorghe-Viorel Surdoiu – secretar de redacție, Mariana Al Saleh – consilier editorial; redactori fiind Daniel Șalapa, Cornel Șomîcu, Zoia Elena Deju, Maria Vulpașu, Vasile Vulpașu,  Ileana Mateeescu,  Andrușa R. Vătuiu, Mariana El-Saleh, Victor Troacă, Florian Copcea, Victoria Pochea, Nelu Pochea, Emil Pochea, Ion Elena, Sara Gabriela Grindeanu, Paula-Cristina Vasiloiu,  Lautențiu-Ștefan Szemkovics și Mihai-Tiberiu Grigoriu.

De remarcat condițiile grafice în care revista a văzut lumina zilei la Tipografia ProdCom Târgu Jiu.

Folosim prilejul pentru a adresa felicitări, pe de o parte echipei redacționale și autorilor, iar pe de altă parte editorului acesteia, Filiala „Jean Bărbulescu” a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, de a le ura succes deplin în continuare și o viață cât mai lungă acestei noi publicații.

Victor Troacă,

UZPR – Filiala „Jean Bărbulescu” Gorj – Mehedinți

În 2026 se împlinesc 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, iar această aniversare este marcată prin spectacolul multimedia de mare succes „Brâncuși, dragostea mea!”, care va fi prezentat pentru prima dată pe scena Teatrului Național, luni, 9 februarie, în Sala Atelier.

Producția este inspirată din volumul omonim al actriței și scriitoarei româno-canadiene Claudia Motea, tradus în 12 limbi, și propune publicului o incursiune emoționantă în universul intim al marelui sculptor. Cele nouă femei care i-au fost muze – Margit Pogany, Maria Tănase, Eileen Lane, Peggy Guggenheim, Madame Léonie Ricou, Maria Bonaparte, Cella Delavrancea, Baroneasa Renée Irana Frachon și Milița Petrașcu – sunt readuse la viață cu sensibilitate, forță și o profunzime artistică aparte.

Invitatul de onoare al serii este Alin Comșa, care va susține o disertație specială despre viața și opera lui Brâncuși, oferind publicului o perspectivă spirituală și culturală ce completează armonios spectacolul. Atmosfera Belle Époque este conturată cu eleganță de pianista Timea Crăiță, iar actorul Marius Bodochi dă glas aforismelor brâncușiene, într-o producție regizată de Beatrice rancea. Costumele create de Mioara Iofciulescu adaugă rafinament fiecărui moment, contribuind la farmecul vizual al reprezentației.

Spectacolul, cu o durată de 70 de minute, este realizat de International Artiscan, în parteneriat cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Editura Creator / Libris, Academia de Artă Handmade, Ultima Oră și Vskin Beauty Center, sub organizarea Centrului European al Artiștilor Basarabeni.

Biletele sunt disponibile pe www.bilet.ro sau la telefon 0736 941 943.

Un raport recent al UNESCO privind tendințele globale în libertatea de exprimare și jurnalism indică o scădere istorică, de 10%, a libertății de exprimare la nivel global între 2012 și 2024. Această tendință este o consecință a creșterii alarmante a atacurilor cu care se confruntă jurnaliștii – atât în viața reală, cât și online. „Libertatea de exprimare și informare nu este o opțiune, este însăși condiția pentru o pace durabilă. Confruntați cu un regres istoric, trebuie să acționăm împreună pentru a proteja și apăra dreptul fiecăruia de a gândi, scrie și informa. UNESCO va continua să conducă eforturile globale pentru a consolida pluralismul și a se asigura că diversitatea nu este doar protejată, ci și promovată active”, afirmă Khaled El-Enany, director general UNESCO.

Raportul UNESCO privind tendințele mondiale în libertatea de exprimare și dezvoltarea mass-media 2022-2025 trage un semnal de alarmă, deoarece, în aceeași perioadă, autocenzura a crescut semnificativ în rândul jurnaliștilor, crescând cu 63%, cu o rată de aproximativ 5% pe an.

Jurnaliști uciși, atacați, amenințați…

În perioada de raportare (2022-2025), 186 de jurnaliști au fost uciși în timp ce relatau despre războaie și zone de conflict – o creștere de 67% față de perioada anterioară acoperită de raport (2018-2021). Numai în 2025, 93 de jurnaliști au fost uciși, dintre aceștia 60 în zone de conflict.

În ciuda angajamentelor internaționale de a pune capăt impunității pentru uciderea jurnaliștilor, tragerea la răspundere a făptuitorilor este rară – majoritatea autorilor acestor acte (85%) rămân nepedepsiți.

Astăzi, jurnaliștii se confruntă cu o gamă largă și tot mai mare de atacuri – fizice, digitale, legale și amenințări care îi obligă să fugă din casele lor – din 2018, peste 900 de jurnaliști din America Latină și Caraibe au fost forțați să se exileze. Reporterii de mediu se confruntă cu un risc sporit: UNESCO a înregistrat 749 de atacuri asupra jurnaliștilor care relatează despre probleme de mediu între 2009 și 2023, cu o creștere bruscă în ultimii ani.

Hărțuirea online împotriva jurnaliștilor – în special cea care vizează femeile – a crescut la nivel mondial. Un nou studiu realizat de Centrul Internațional pentru Jurnaliști (ICFJ) pentru UN Women, în parteneriat cu UNESCO, a arătat că 75% dintre acestea au fost supuse violenței online în timpul exercitării atribuțiilor lor în 2025.

În ciuda gravității declinului global al libertății de exprimare, se înregistrează și unele progrese. Între 2020 și 2025, 1,5 miliarde de oameni au obținut acces la rețelele de socializare și platformele de mesagerie, extinzând oportunitățile de participare civică la nivel mondial.

De asemenea, jurnalismul de investigație colaborativ a câștigat avânt în această perioadă – ducând la o creștere a numărului de investigații transfrontaliere importante. Unitățile de verificare a faptelor sunt în creștere în cadrul multor organizații media.

Iar legile care recunosc mass-media comunitară sunt în creștere la nivel global, contribuind la protejarea unei surse vitale de informații locale de încredere.

Soluții…

Pe de o parte, raportul UNESCO prezintă o imagine alarmantă, dar stabilește și soluții practice pe care statele membre le pot implementa pentru a ajuta la reducerea tensiunilor – apărarea jurnalismului liber și independent recunoscută ca o prioritate,

transparență în sfera digitală, educarea cetățenilor să interacționeze critic cu informațiile și să navigheze în siguranță pe platformele de socializare.

Raportul privind tendințele mondiale în libertatea de exprimare și dezvoltarea mass-media este publicat de UNESCO la fiecare patru ani. Ediția 2022-2025, „Jurnalismul: Modelând o lume în pace”, se bazează pe contribuțiile, perspectivele și datele furnizate de peste 100 de experți în libertatea de exprimare și dezvoltarea mass-media și provine din sute de surse academice și instituționale. Este singurul raport global care analizează tendințele în libertatea de exprimare și jurnalism pe o perioadă de mai mulți ani.

(redacția UZPR)

Foto: pixabay.com

Cu ocazia Forumului Economic Mondial de la Davos, Alianța Europeană a Agențiilor de Știri (EANA), rețeaua continentală care reunește cele mai importante 33 de agenții de știri europene, subliniază rolul vital al mass-media în protejarea ecosistemului democratic al Europei. Cele 33 de agenții de știri membre distribuie anual peste 100.000 de articole de știri scrise și mult mai mult conținut multimedia, în fiecare colț al Europei și al lumii, potrivit newsalliance.org.

Prin furnizarea de relatări precise și la timp, agențiile de știri susțin fundamentele societăților democratice din întreaga Europă – un pilon din ce în ce mai important în contextul geopolitic global volatil actual.

Chiar dacă membrii EANA urmăresc cele mai înalte standarde de libertate a presei și imparțialitate, condițiile devin din ce în ce mai dure. EANA îndeamnă guvernele, autoritățile de reglementare, mediul academic și platformele digitale să sprijine un mediu în care agențiile de știri și ecosistemul mass-media în general își pot îndeplini misiunea de relatare independentă. Acesta include:

– Recunoașterea drepturilor de autor și a drepturilor conexe pentru agențiile de știri și pentru toți creatorii de conținut, asigurând o remunerare echitabilă pentru crearea și distribuirea de conținut de știri original.

– Protecție solidă a libertății mass-media, inclusiv garanții legale împotriva intimidării, cenzurii și presiunii comerciale.

– Acces necondiționat la informații relevante pentru public, atât din sectorul public, cât și din cel privat.

Concluziile Raportului privind riscurile globale al Forului Economic Mondial pentru anul 2026 (Global Risks Report) plasează dezinformarea pe locul doi în clasamentul riscurilor globale în funcție de severitate pe termen scurt (2 ani) și pe locul patru pe termen lung (10 ani). „Acest lucru demonstrează necesitatea ca EANA, ca rețea coordonată la nivel continental, să facă mai mult pentru a proteja fluxul de conținut de știri independent și de înaltă calitate, care să permită luarea deciziilor democratice bazate pe fapte. Ceea ce căutăm în principal acum este respectarea drepturilor de autor asupra muncii noastre – acest lucru susține jurnalismul de calitate pe care îl oferim în toate colțurile Europei. Agențiile de știri europene sunt coloana vertebrală a ecosistemului informațional al Europei, dar acoperirea noastră se întinde mult dincolo de continentul nostru. Trebuie să acționăm mai mult în conformitate cu această imensă responsabilitate socială pe care o avem”, a declarat Alexandru Giboi, secretar general al EANA.

„Din perspectiva unei agenții naționale de știri, fragilitatea ecosistemului informațional european este din ce în ce mai vizibilă. Presiunea tehnologică, concurența asimetrică cu platformele și protecția insuficientă a conținutului original de știri afectează în mod direct capacitatea agențiilor de a furniza informații verificate și imparțiale. În acest context, rolul EANA este esențial. Politicile privind inteligența artificială, drepturile de autor și libertatea presei trebuie elaborate împreună cu agențiile de știri, nu în absența acestora”, a declarat Claudia Nicolae, membră a Consiliului de Administrație al EANA și director general al Agenției Naționale de Știri AGERPRES.

EANA invită guvernele, legislatorii, companiile de inteligență artificială și platformele digitale să susțină compensarea echitabilă pentru utilizarea conținutului, accesul mass-media la informații și consolidarea garanțiilor legale pentru activitatea jurnalistică, asigurându-se astfel că cetățenii continuă să primească știri profesionale și de încredere, esențiale pentru un vot informat, implicare civică și coeziune socială

(redacția UZPR)

Foto: pixabay.com

un roman scris cu dragoste pentru Brâncuși și arta sa

                                                                                             (Ioan A. Popa)

Peter Neagoe, autorul romanului SFÂNTUL DIN MONTPARNASSE, l-a cunoscut pe Constantin Brâncuși la București, la Școala de Arte Frumoase, unde au fost colegi și unde a început prietenia lor.

Pe cei doi i-a apropiat faptul că își petrecuseră copilăria și primii ani ai adolescenței în mediul rural, unde viața se derulează în mijlocul naturii, în consonanță cu ritmul anotimpurilor și cu tradițiile populare.

Amândoi au fost talentați și perseverenți, alegând să plece din țară pentru a-și împlini visul. S-au reîntâlnit la Paris, în 1926, când Brâncuși devenise deja sculptorul modern al cărui atelier din Montparnasse atrăgea iubitorii de artă, iar Peter Neagoe se afla abia la începutul  carierei scriitoricești.

Deși nu și-a terminat studiile de artă începute la București și a renunțat să picteze,  Peter Neagoe a fost preocupat toată viața de arta modernă, scriind, în 1932, influențat de Manifestul Suprarealist al lui André Breton, un eseu despre suprarealism, însoțit de șase reproduceri din Juan Miro, André Masson și Max Ernst, în care face referire la pictorii suprarealiști (pe unii dintre ei îi cunoștea personal),  exprimându-și părerea că, în pictură, suprarealismul reprezintă o simplificare contrară mersului înainte al ființei umane. Scriitorul a realizat și o lucrare rămasă în manuscris, despre maeștrii francezi ai erei postimpresioniste ( o culegere de șase eseuri despre Cézanne, Degas, Gauguin, Monet, Renoir și Van Gogh, inspirată de galeriile și colecțiile de artă pariziene, pe care le-a studiat cu minuțiozitate).

Intenția mai veche de a scrie un roman despre viața marelui sculptor ia o formă decisivă după moartea lui Constantin Brâncuși, în 1957, însă se tipărește abia în 1965, postum.  

Cartea urmărește etapele principale ale vieții sculptorului: copilăria și adolescența petrecute în Gorj, studiile la Craiova și București, ucenicia și consacrarea la Paris, finalul vieții și moartea artistului, în atelierul său din Montparnasse.

În roman apare un personaj fictiv, creat de autor din considerente epice (un alter ego al autorului), Mihai Romanov, un ziarist bucureștean care îl descoperă pe Constantin în țară. „Într-o zi însă, pe când cioplea o piatră de mormânt, Varvara deschise ușa atelierului și dădu buzna înăuntru împreună cu un străin în haine de oraș, care se prezentă drept Mihai Romanov. Era un tânăr jurnalist din București care cutreiera satele românești vara, în timpul concediului. Fotografia și colecționa artă populară…Fotografiile trimise de el  la Paris și Londra fuseseră reproduse în diferite reviste și erau foarte apreciate.”

Pregătindu-și aparatul de fotografiat, Romanov observă basorelieful reprezentând trei bătrâne din sat, asemeni unor bârfitoare adunate laolaltă, cap lângă cap, în fereastra casei, capul din mijloc fiind mai înalt decât celelalte două, care erau înclinate spre el într-o atitudine de așteptare încordată. Examinându-l cu atenție, i se pare că întruchipează esența bătrâneții – renunțarea, în fața scurgerii timpului, înțelepciunea câștigată de-a lungul anilor și o tandrețe calmă.

Îl întreabă pe Constantin de ce-a făcut grupul așa, iar explicația lui îl surprinde: „La început m-am gândit să despart capetele, să le rotunjesc, dar, după ce-am mai chibzuit, m-am gândit să las piatra să le unească.”

Ziaristul își dă seama că are în față un mare talent și e curios unde a studiat arta. Răspunsul lui Constantin e și mai surprinzător: „Am învățat singur. De mic copil: la început de tot a fost un om de zăpadă, apoi m-am jucat cu lutul; am cioplit în lemn, iar acum cioplesc în piatră.”

Impresionat de talentul lui, îl sfătuiește să meargă la Craiova, la Școala de arte și meserii, oferindu-i prietenia sa și totodată sprijinul necesar în momente dificile consumate în țară și la Paris.

După plecarea lui Mihai Romanov, Constantin a rămas dezorientat. „Cine era străinul din București? Era el oare aducător de vești bune? Nu-și putea explica altfel curioasa schimbare din viața sa. Dorința de a sculpta îi inundase întreaga ființă – trebuia să dea formă plăsmuirilor imaginației sale. Da, trebuia să le dea o formă în concordanță cu ceea ce simțea în adâncul ființei sale. Numai astfel putea să trezească la viață o bucată de lemn sau de piatră. Deodată simți că legăturile cu satul său încep să se destrame. Părăsea casa și pe Rada, pleca pentru totdeauna. Aparținea unei lumi noi, de dincolo de sat.”

La Viena, după un drum pe jos, care durase un an întreg, reușește să vadă marea expoziție retrospectivă Rodin, organizată și în alte orașe mari ale Europei, după ce lucrările cunoscutului sculptor fuseseră expuse într-un pavilion special, la Târgul Internațional de la Paris, în 1910. 

Creația lui Rodin i se pare diferită de tot ce știa. „Una dintre lucrări, foarte îndrăzneață, intitulată Om mergând, îl fascină. Reprezenta un om fără cap și mâini care mergea înainte. Centrul atenției era trunchiul, atât de dinamic, de parcă te chema să mergi odată cu el. Constantin privea hipnotizat. Pengtru prima oară în viață constata eliberarea unei idei ce prindea singură viață, fără să fie nevoie de reprezentarea întregii figuri. Așadar, asta era revoluția despre care îi povestise Romanov, numind-o noua artă.”

 Însă, chiar dacă a părăsit satul și apoi țara, principala sa sursă de inspirație a rămas spiritualitatea românească, purtând cu sine peste tot, ca pe o icoană, imaginea simplității și curățeniei țăranului român, a înfrățirii lui cu natura. Mărturie stau cadrul cioplit al ușii atelierului, cuptorul și patul de lemn, pe care și le confecționează singur, pasărea măiastră desprinsă din poveștile românești, devenită simbol al aspirației sale spre infinit.

Ajuns la Paris în plină revoluție artistică, arta sa sculpturală este influențată de reprezentanți ai tuturor artelor, care încercau să transmită un mesaj nou într-o formă nouă, considerată mai aproape de perfecțiune (Isadora Duncan, Nijinski, Picasso, Apollinaire, Stravinski…)

În același timp, este preocupat de zeitățile răsăritene, de cărțile mistice, de meditație, de înțelegerea lui Budha, a lui Lao-tse, a poetului tibetan Milarepa.  

Arta lui Constantin și viața de toate zilele exprimau viziunea lui despre lume: „Pentru a obține liniștea trebuie să te detașezi de tine însuți.” Cei care au avut norocul să-l cunoască în atelierul lui au fost primii care l-au numit Sfântul din Montparnasse.

Romanul prezintă și latura sentimentală a vieții lui Constantin, iubirile sale, începând cu Rada, continuând cu Livia, fiica sculptorului Hegel, apoi cu Marthe, Elaine Feyre și alte figuri reale, care au trecut ca prietene sau iubite prin viața sa, toate părând a avea rolul de a-i pune în valoare sinceritatea și profunzimea trăirilor, integritatea…  

Într-o zi, Mihai Romanov îl vizitează în atelier și îl roagă să facă un monument funerar, care să simbolizeze iubirea fără de moarte, pentru un prieten a cărui iubită se sinucisese, și îi recomandă o copie după Sărutul lui Rodin.

Deși avea mare nevoie de bani, Constantin refuză comanda, deoarece hotărâse să nu mai lucreze copii. La insistențele prietenului său, îi răspunde iritat: „Sărutul lui Rodin e ceva obișnuit. Doi oameni goi care se sărută neîndemânatic, numind aceasta pasiune. Ai putea vedea ceva mai banal pe o piatră de mormânt? Nu este genul de dragoste pe care amicul tău ar admira-o. El vrea ceva care să sublinieze eternitatea dragostei.” Iar când prietenul său îl întreabă dacă poate să facă așa ceva, Constantin îi arată blocul de piatră din atelier spunându-i: “Are forma și soliditatea unei pietre de mormânt. Va trebui să sculptez un cuplu, fără a distruge impresia de solid pe care ți-o dă piatra. De aceea cele două figuri nu vor fi decât schițate. Ar putea semăna cu o sculptură primitivă; sau cu una grecească. Dar nu va semăna. Nu va corespunde niciunei perioade. Va aparține eternității. Să nu crezi însă că va fi ușor de făcut. Îmi va lua timp mult să ajung la această simplitate. Voi încerca forme neștiute până acum. Uitate.”

După ani, îi vine ideea să transforme un copac într-o coloană nesfârșită, care ar putea reprezenta aspirația omului spre infinit. În căutarea unui copac potrivit, își rupe piciorul și trece printr-o convalescență de lungă durată, timp în care îl îngrijește Marthe. Mihai  se afla pe frontul din Balcani, corespondent de presă, și-i trimitea scrisori în care se lăsa pradă dezolării și furiei. Atelierul lui Brâncuși trecuse prin două războaie, însă el reușise să trăiască în liniște, păstrându-și încrederea în sine.

Când a putut din nou să lucreze, Constantin a refăcut de mai multe ori Coloana infinitului, îmbinând imaginația creatoare cu exactitatea matematică   

Terminând Copacul vieții, acesta și-a găsit loc într-o grădină din Paris, devenind obiectul admirației privitorilor.

Vinde destule lucrări pentru a-și asigura o existență lipsită de griji și se mută în Rue de Vaugirard, transformând clădirea unei vechi fabrici într-un atelier mai mare, care să-i asigure lumina necesară, rămânând acolo pentru tot restul vieții. „Curând atelierul se umplu cu sculpturi uriașe care creau impresia unui cimitir, deși erau mult prea mari pentru a fi luate drept pietre de mormânt. Lângă această sală mare se afla o cămăruță, adevăratul atelier al lui Constantin. Pereții acesteia erau acoperiți cu unelte de toate felurile. În centru se afla un cuptor unde își încălzea uneltele ce trebuiau ascuțite sau topea bronzul. Mai avea alte cinci camere; trei de lucru și două în care își petrecea restul timpului. Lângă atelier exista încă o cameră mică, în care Constantin asculta muzică orientală  la un fonograf construit de el, cu un difuzor de o fidelitate incredibilă. Dormitorul era sus. La atelier ajungea pe o alee cu pietriș, mărginită de cireși. Artiștii discutau prin cafenele cu venerație despre Brâncuși și atelierul său.”

  Mihai Romanov îl vizitează în cea din urmă iarnă a sa, când devenise aproape un pustnic, și îl găsește îmbătrânit. La cafea, Constantin îi povestește că orașul vrea să dărâme atelierele din zonă și să construiască acolo o clinică, dar nu îndrăznesc până nu moare el, spre bucuria celorlalți artiști care se roagă să mai trăiască… apoi îi mărturisește că nu se mai simte așa bine ca înainte: „Mi-am făcut testamentul. Nu-mi voi lăsa lucrările nici negustorilor care își spun colecționari și oferă milioane pe ele, doar pentru a primi mi

„Da. Oamenii simpli îmi vor înțelege sculptura. Într-o zi diamantele mele vor fi reproduse la scară monumentală în toate parcurile lumii. Pasărea de bronz se va înălța strălucitoare din Grădinile Luxemburg, ca o săgeată, pentru că acolo este locul ei, sub cerul liber, nu într-un muzeu. Toată viața am căutat esența zborului. Aceasta este dorința secretă a omenirii.”   

Și tot Mihai Romanov este singurul martor al morții artistului. Romanul se încheie cu imaginea mormântului, într-un colț al cimitirului Montparnasse, unde fusese așezat și Sărutul, sculptura care însemnase o direcție nouă în arta lui Brâncuși, urmată de întreaga lume a artei. În opinia trecătorilor, simboliza, nu doi oameni, ci toți oamenii care s-au îmbrățișat vreodată pe acest pământ.

Surse bibliografice:

1. Peter Neagoe, Sfântul din Montparnasse, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1977;
2. Florea Firan, Constantin M. Popa, Literatura diasporei, Editura Poesis, Craiova, 1994

Peste 14,4 milioane de lei au primit partidele politice, în luna ianuarie 2026, ca subvenții de la bugetul de stat, iar cele mai mari sume au revenit PSD, AUR și PNL.

Autoritatea Electorală Permanentă a transmis miercuri, 14 ianuarie 2026, valoarea subvențiilor alocate de la bugetul de stat și virate în contul fiecărui partid politic în ianuarie 2026, transmite Agerpres.

Iată câți bani de la stat a primit fiecare partid, la început de an 2026: PSD – 4.801.515 de lei, AUR – 2.839.211 de lei, PNL – 2.614.110 de lei, USR – 1.855.474 de lei, S.O.S. România – 1.234.237 de lei, POT – 994.491 de lei, Partidul Mișcarea Populară – 67.932 de lei, Forța Dreptei – 64.505 de lei. În total au fost alocați de la bugetul de stat 14.471.475 de lei pentru a subvenționa partidele politice, iar sumele au fost virate în conturi pe 13 ianuarie.

Sumele alocate (subvenții) sunt calculate pe baza rezultatelor alegerilor naționale (număr de mandate obținute) și sunt menite să acopere cheltuielile de funcționare și activitățile politice, fiind reglementate strict prin lege (Legea nr. 14/2003) și gestionate de Autoritatea Electorală Permanentă și Ministerul Finanțelor.

Gigi BUȘE