Curtea Constituțională a României (CCR) a publicat, vineri, 7 noiembrie 2025, motivarea deciziei prin care a declarat neconstituțională Legea adoptată de Guvern care urmărea reforma pensiilor speciale ale magistraților. CCR argumentează, astfel, de ce a considerat că Guvernul trebuia să obțină un aviz din partea Consiliului Superior al Magistraturii, înainte să adopte proiectul.
Principalul motiv care a dus la respingerea Legii adoptate de Guvern printr-o procedură specială, de asumare a răspunderii, a fost lipsa avizului Consiliului Superior al Magistraturii. CCR amintește în decizie că Guvernul a realizat „o consultare informală” cu autoritatea judecătorească, trimițând pe 29 iulie la CSM, Înalta Curte de Casație și Justiție și la Parchetul General un „tabel comparativ aferent propunerii de pentru modificarea legislației privind pensiile de serviciu” și cerând un punct de vedere în acest sens.
„Astfel, autorităților publice menționate le-a fost transmisă o documentație, sub forma unui tabel comparativ între soluțiile legislative în vigoare în materie de pensionare și cele preconizate, care, însă, nici din punctul de vedere al formei și nici al procedurii derulate nu se putea constitui într-un proiect de lege cu privire la care Plenul CSM era competent să își formuleze avizul”, subliniază CCR.
Judecătorii CCR care s-au opus majorității plenului, adică Csaba Asztalos, Cosmin Dragoș Dacian, Iuliana Scântei și Elena Tănăsescu, subliniază, însă, că Guvernul a avut consultări (chiar dacă percepute drept informale de majoritatea din plen) cu magistrații pe tema proiectului care modifică pensiile. „În cazul de față, acest aviz a fost solicitat de Guvern. Prin urmare, nu se poate reține încălcarea prevederilor constituționale menționate (…) Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, însă, nu este obligatorie și obținerea unui aviz”, este un fragment din opinia concurentă a celor patru judecători CCR.
Judecătorii Curții Constituționale mai amintesc că CSM a primit proiectul de lege pentru reforma pensiilor magistraților pe 20 august și că pe 22 august s-a solicitat un aviz din partea forului superior al magistraților. CCR reține, însă, că acest lucru s-a petrecut „în interiorul termenului de consultare publică și a celei preliminare de consultare instituțională” și că acest aviz „putea fi solicitat numai după finalizarea procedurii de avizare interministerială”.
„Rațiunea pentru care avizul se emite după finalizarea procesului de avizare interministerială este determinată de raporturile specifice de natură constituțională existente între autoritatea executivă și cea judecătorească. Autoritatea judecătorească nu poate fi interpusă în procedura de elaborare a proiectului de act normativ, ci ea se pronunță/avizează un proiect de lege consolidat, rezultat al etapelor procedurale anterioare”, mai subliniază judecătorii constituționali. Astfel, argumentează CCR, solicitarea avizului CSM „nu a fost realizată în condiții de legalitate, cererea înaintată de ministerul inițiator fiind prematură și, eventual, rezultatul unei erori de apreciere, astfel că nu poate fi considerată ca fiind o solicitare validă a avizului CSM”.
Astfel, argumentează CCR, solicitarea avizului CSM „nu a fost realizată în condiții de legalitate, cererea înaintată de ministerul inițiator fiind prematură și, eventual, rezultatul unei erori de apreciere, astfel că nu poate fi considerată ca fiind o solicitare validă a avizului CSM”. Mai mult, subliniază CCR, Guvernul trebuia să aștepte 30 de zile pentru ca CSM să emită avizul. Acest termen de 30 de zile începea la 28 august, iar Guvernul a adoptat prin asumarea răspunderii proiectul de lege pe 29 august.
„Faptul că Guvernul a decis să își angajeze răspunderea, conform art.114 alin.(1) din Constituție, pe proiectul de lege menționat nu justifică eludarea, scurtarea, modificarea implicită a termenului”, subliniază Curtea Constituțională. Judecătorii care s-au opus opiniei majorității plenului arată că, deși Guvernul nu a așteptat cele 30 de zile pentru ca CSM să dea un aviz, acest lucru „nu înseamnă că nu a acordat un interval de timp suficient acestuia pentru a-și putea exercita atribuțiile legale”.
La nivel teoretic, CCR a subliniat că „avizarea, ca etapă în procesul de legiferare, nu poate fi evitată/ocolită ori convertită în alte modalități de consultare și se desfășoară în intervalele temporale stabilite de actele normative în vigoare, care nu pot fi comprimate sau ignorate de inițiatorul actului legislativ”.
Pe fond, judecătorii constituționali subliniază că procedura prin care a fost adoptată legea, cea de asumare a răspunderii, a fost justificată, în condițiile în care „procedura generală de legiferare ar fi însemnat o prelungire în timp a crizei financiar-bugetare a statului și adâncirea deficitului public”. „Se constată că legea criticată a fost adoptată pentru corectarea inechităților existente în domeniul pensiilor de serviciu din sistemul justiției, nu promovează soluții legislative aleatorii, ci racordate la realitatea socială și financiară a țării, iar soluțiile legislative reglementate au o structură, o concepție și un scop concordante”, a subliniat Curtea Constituțională în motivare.
CCR mai arată că o corecție a sistemului de pensii de serviciu din „rațiuni de echitate socială, cu aplicarea unei perioade de tranziție de peste 11 ani” are în vedere că „încrederea legitimă a cetățenilor în acțiunea statului este susținută de realizarea de către guvernanți a – binelui general – (…) care poate diferi de binele individual al unui cetățean sau a celui de grup”. „Curtea a precizat că noile reglementări pot să fie avantajoase sau chiar dezavantajoase beneficiarilor de pensii, după cum permit sau impun, după caz, situația economico-financiară a țării și fondurile de asigurări sociale de stat disponibile”, a subliniat CCR în motivare.
Gigi BUȘE