Am fost prin Filiași mai anul trecut prin vară. Treburi personale. Mi-a picat sub ochi o placă comemorativă ce amintea trecătorilor de prin zona bisericii Sf. Nicolae, despre vizita lui Mihai Eminescu în localitate, pe la 1882, și despre găzduirea sa de un negustor, jurist și scriitor al acelei vremi, în casa sa din comuna Florești. Și am mai aflat că, după 2010, a fost ridicat un bust al Poetului în localitate. Am pornit să-l caut, bustul, spre centrul orașului. Nu l-am găsit. Am întrebat niște oameni despre el, unde-l pot găsi. Nu știa nimeni. Am intrat în sediul Primăriei, de acolo mi s-a spus clar unde era: foarte aproape de unde plecasem eu, de lângă biserica Sf. Nicolae, spre gară la vreo 300 de metri. M-am întors, am luat drumul gării și l-am găsit… Dezamăgire totală! Un bust amplasat în spatele gării, spre oraș, deplorabil întreținut, cu un spațiu împrejmuitor betonat, abandonat, cu găuri de șobolani sau cârtițe în spațiul lui fost verde, cu soclul știrb, cu scrisul decolorat, cu un aspect general de o decrepitudine jalnică! La fel, nu mai vorbim, de aspectul zidurilor gării, al ferestrelor, al curățeniei din jur, totul degradat, cojit, jupuit, ca după bombardament, cum spun bunicii care au văzut grozăviile războaielor prin care au trecut! Mihai Eminescu… Simbolul Culturii Naționale. „Poetul nepereche”. Practic, în Filiași, monumentul este un morman de uitare, de dezinteres, de abandon nu doar condamnabil, ci chiar supra-condamnabil, incalificabil juridic, deci! De parcă Eminescu ar fi fost declarat renegat pe teritoriul Filiașului, Doamne-ferește! Și dacă situația acestui monument ar fi singulară, din păcate în țară mai existând atâtea și atâtea alte busturi sau ansambluri monumentale care zac la modul propriu în nepăsare și abandon administrativ, de aici, abandonul cultural care face victime pe termen lung în conștiința românului, mai ales tânăr.
Dan Șalapa