Există zile care rămân în sufletul unei comunități pentru mult timp, iar ziua de marți, 23 iunie 2026, este una dintre ele. În preambulul evenimentului ce urma să aibă loc, miercuri, 24 iunie, la Olaru Sergiu-Mihail, la Conacul Olarilor din Baia de Fier, comunitatea din Polovragi a avut onoarea de a-i primi pe Principele Nicolae al României, nepot al Regelui Mihai I al României și pe Principesa Alina-Maria a României.

Vizita a cuprins un moment de reculegere și descoperire la Mănăstirea Polovragi, urmat de întâlnirea cu primarul Comunei Polovragi, domnul Gheorghe Epure. La Căminul Cultural Polovragi, copiii Ansamblului Folcloric „Cheile Oltețului” i-au întâmpinat cu flori, emoție și respect, oferindu-le un program artistic inspirat din frumusețea tradițiilor gorjenești. Au fost clipe de o sinceritate aparte. Copiii au avut bucuria de a dialoga cu oaspeții, de a le împărtăși din dragostea lor pentru folclor și de a primi, la rândul lor, atenție, încurajare și căldură sufletească. Zâmbetele, emoțiile și privirile pline de admirație au transformat această întâlnire într-o amintire prețioasă pentru toți cei prezenți.
Marți, Polovragiul și-a deschis larg porțile și sufletul, demonstrând încă o dată că valorile autentice, respectul pentru tradiții și ospitalitatea românească sunt vii și puternice în această comunitate.
Reprezentanții comunității au evidențiat importanța vizitei pentru comuna Polovragi în contextul promovării valorilor locale, a tradițiilor românești și a ospitalității polovrăgenilor care rămâne un moment de referință fiind apreciată atât de autorități cât și de participanți.

„Mulțumim Principelui Nicolae al României și Principesei Alinei-Maria a României pentru vizita acordată și pentru timpul petrecut alături de comunitatea noastră. Mulțumim copiilor Ansamblului Folcloric «Cheile Oltețului», care au reprezentat cu mândrie și sensibilitate frumusețea portului, a cântecului și a dansului popular românesc. O zi plină de emoție, o întâlnire de suflet și o amintire care va rămâne vie în istoria recentă a Polovragiului”, a spus domnul primar Gheorghe Epure.
Gigi BUȘE

