În ziua de 15 iunie 2026 a avut loc ședința Consiliului Director al UZPR, care a avut pe ordinea de zi probleme privind buna funcționare a organizației.
Întrunită statutar, cu prezență la sediul central al Uniunii și online și cu participarea, ca invitat, a coordonatorului Editurii UZP, Teodora Marin, ședința a avut ca prim punct pe ordinea de zi prezentarea succintă a situației financiare a UZPR.
„La sfârșitul lunii mai 2026, situația financiară a UZPR este una bună – încasările au fost semnificative, cheltuielile au fost menținute sub control, balanța este una pozitivă”, a punctat contabilul Georgeta Mureșan.
În context, președintele Dan Constantin a afirmat că UZPR continuă demersurile de atragere a unor sponsorizări din alte surse pentru Uniune.
Un alt subiect de pe ordinea de zi a fost informarea referitoare la activitatea grupului de lucru privind dezbaterea pe care UZPR o va organiza în luna septembrie legată de implementarea în România a European Media Freedom Act (EMFA). Andreea Crețulescu a prezentat un sumar al temelor de dezbatere și proiectul de organizare a evenimentului: „Continuăm demersul UZPR din anul 2025 cu ediția din acest an a dezbaterii naționale Media Freedom Act – provocări și perspective pentru libertatea presei în România, care va cuprinde două paneluri: implementarea prevederilor EMFA în România și parcursul Directivei anti-SLAPP, care se află în dezbaterea Senatului României, după ce a trecut de Camera Deputaților, și care vizează sancționarea celor care intimidează prin procese jurnaliștii care critică puterea. Proiectul este coagulat pe etape, subiecte și invitați”.
Ordinea de zi a ședinței de Consiliu Director a inclus formarea unui grup de lucru pentru elaborarea noii forme a Statutului UZPR.
„Grupul va lucra în transparență deplină, iar documentele principale sunt Statutul în vigoare, cel din anul 2017, și cel aprobat în Adunarea Generală Ordinară din 2024”, a punctat vicepreședintele Emil Stanciu. Consiliul Director a aprobat ca din grupul de lucru care se va ocupa de elaborarea noului Statut să facă parte Emil Stanciu, Monica Zvirjinschi, Monica Cercelescu, Viorel Popescu, Mircea Pospai, Cornel Cepariu, Andreea Crețulescu.
„Statutul trebuie modernizat, completat cu evoluțiile din ultima perioadă și cu cerințele filialelor UZPR. Structura principală a fost acceptată și votată cu o majoritate covârșitoare de Adunarea Generală Ordinară din 2024, pe principiile transparenței și implicării masive a filialelor”, a detaliat Monica Zvirjinschi. Președintele Dan Constantin a adăugat că cele două grupuri de lucru vor conlucra îndeaproape, întrucât dezbaterile legate de implementarea EMFA și Directiva anti-SLAPP vor fi foarte importante pentru viitorul Statut: „Coordonatorii pe zone geografice pot contribui la mecanismele de informare și comunicare”.
În cadrul ședinței Consiliului Director a fost prezentat și faptul că din luna ianuarie și până la sfârșitul lunii mai 2026 s-au înscris în UZPR 135 de noi membri, ceea ce reprezintă a dinamică bună a înscrierilor.
De asemenea, pe ordinea de zi s-a aflat și tema actualizării datelor la nivelul filialelor, astfel încât să reiasă proporția de membri din UZPR care sunt jurnaliști în activitate. Totodată, s-a stabilit ca membrii Consiliului Director al UZPR să aibă CV-urile afișate pe site-ul uzpr.ro.
Un alt punct pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Director a fost aprobarea unui demers al UZPR legat de acordarea de gratuitate pentru jurnaliști la instituții și evenimente culturale.
„Vom iniția un acord de parteneriat cu Ministerul Culturii în care să se clarifice că jurnaliștii acreditați printr-o legitimație de presă a unei organizații de utilitate publică să beneficieze de gratuitate. Filialele UZPR își vor putea realiza astfel de parteneriate la nivel local”, a menționat președintele Dan Constantin.
„Toate inițiativele centrale ale UZPR în sprijinul jurnaliștilor sunt foarte bine primite în filialele din teritoriu”, a arătat Cornel Cepariu.
Următoarea ședință a Consiliului Director al UZPR va avea loc pe 7 septembrie 2026.
Departamentul Comunicare
Foto: Teodora Marin, Narcis Luca

