În contextul manifestărilor dedicate anului 2026 – declarat simbolic „Anul Constantin Brâncuși”, proiectul expozițional itinerant „Brâncuși, Calea spre Lumină”, realizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, a fost prezentat, joi, 14 mai 2026, la Râmnicu Vâlcea, într-un nou spațiu cultural de prestigiu al patrimoniului spiritual românesc.
Evenimentul expozițional a fost organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, în foaierul instituției-gazdă, reunind iubitori ai artei, oameni de cultură, reprezentanți ai instituțiilor culturale și publicul interesat de opera și personalitatea marelui sculptor român Constantin Brâncuși.
Vernisajul a debutat într-o atmosferă solemnă și emoționantă printr-un remarcabil recital susținut de Fanfara Județeană „Constantin Brâncoveanu” a CJCPCT Vâlcea, subliniind dimensiunea ceremonială și spirituală a întâlnirii culturale dedicate creatorului de geniu născut la Hobița.
Prezentarea oficială a evenimentului a fost realizată de prof. Alin Pavelescu, manager al CJCPCT Vâlcea, care a evidențiat importanța colaborării interinstituționale în promovarea valorilor fundamentale ale culturii române și rolul unor asemenea proiecte în consolidarea dialogului cultural dintre comunități și instituții.
Prezent la eveniment, dr. Ionuț Viorel Bordeiași, manager al CJCPCT Gorj, a vorbit audienței despre dimensiunea culturală, educativă și identitară a proiectului expozițional „Brâncuși, Calea spre Lumină”, subliniind necesitatea valorificării continue a moștenirii brâncușiene în contextul aniversării a 150 de ani de la nașterea marelui artist. În intervenția sa, acesta a evidențiat rolul artei lui Constantin Brâncuși ca reper universal al spiritualității românești și ca punte de legătură între patrimoniul local și marile valori ale culturii europene și universale.
Expoziția reunește imagini documentare, reproduceri fotografice și elemente de patrimoniu vizual dedicate vieții și creației sculptorului, constituindu-se într-un amplu demers cultural de promovare a operei brâncușiene și a ansamblului monumental de la Târgu Jiu.
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj adresează sincere mulțumiri partenerilor și colegilor din județul Vâlcea pentru deschiderea, sprijinul și profesionalismul oferite în realizarea acestui important proiect cultural itinerant dedicat memoriei și operei lui Constantin Brâncuși.
Gigi BUȘE

