În zilele de 16 și 17 decembrie 2025, la prestigiosul Cerc Militar Național din București, s-au desfășurat lucrările Conferinței Naționale a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere „Alexandru Ioan Cuza”, alături de Simpozionul aniversar „ANCMRR – 100 de ani”, evenimente de referință pentru viața asociativă a rezerviștilor militari.
Manifestările, atent pregătite și organizate, au reflectat în mod coerent și complet activitatea desfășurată în perioada 2021–2025, fiind abordate, în mod structurat, principalele repere ale funcționării asociației:
- prezentarea Raportului de activitate pentru ultimii patru ani;
- analiza Raportului Comisiei de Cenzori;
- dezbaterea Notei de fundamentare privind modificarea Statutului ANCMRR „Al. I. Cuza”;
- alegerea noilor organe de conducere – Consiliul Director și Biroul Executiv Central.
În urma procesului democratic de alegeri, președinte al ANCMRR „Al. I. Cuza” a fost ales domnul general-maior (rtr.) dr. Marian Buciuman, căruia îi adresăm sincere felicitări și urări de succes în mandatul încredințat. Totodată, președintele Filialei Județene Gorj „General Ioan Culcer” a ANCMRR a fost reales membru al Consiliului Director, pentru un nou mandat de 4 ani, reconfirmând astfel încrederea de care se bucură filiala gorjeană la nivel național.
Simpozionul aniversar a încununat manifestările dedicate Anului 2025 – Centenarul Rezervistului Militar, declarat prin Legea nr. 180/2025, marcând un moment de profundă semnificație pentru istoria și identitatea rezerviștilor Armatei Române. Fără falsă modestie, în contextul derulării programelor proprii în deplină concordanță cu scopul și obiectivele asociației naționale, Filiala Județeană Gorj „General Ioan Culcer” a fost evidențiată ca aducând un plus de valoare și notorietate structurii asociative, fapt reflectat prin numeroasele nominalizări și aprecieri consemnate în raportul prezentat de președintele ANCMRR.
„Mulțumim structurilor asociative județene, partenerilor instituționali, conducerilor autorităților publice ale județului Gorj, precum și tuturor invitaților care au fost alături de noi pe parcursul acestui an aniversar de excepție. De asemenea, adresăm mulțumiri camarazilor alături de care vom continua să apărăm drepturile membrilor noștri și să reprezentăm cu cinste Rezerviștii Armatei Române. Transmitem felicitări noii conduceri a ANCMRR „Alexandru Ioan Cuza”, urându-le realizări remarcabile în cadrul celei mai mari structuri asociative din aria de competență a MApN, organizație reprezentativă și recunoscută ca fiind de utilitate publică. La mulți ani camarazilor – membri ai Filialei Județene Gorj, dar și celor care încă reflectează asupra aderării la structura noastră asociativă! Nu uitați: Unirea este puterea noastră!”, a spus domnul colonel (r.) Emanuel Bărbulescu, președintele Filialei Gorj „General Ioan Culcer” a ANCMRR.
Col. (rtr.) Gigi BUȘE



