Trăim într-o lume care se schimbă mai repede ca niciodată și ne confruntăm cu provocări fără precedent, iar viitorul se anunță tot mai complex. Este aproape imposibil de imaginat cum se va transpune în practică această complexitate a lui, din moment ce ne găsim greu locul și în prezent.
Provocările revoluționare care se petrec în știință și tehnică, precum și globalizarea economică influențează mediul de afaceri și piața muncii.
Între crizele economice care afectează piața locurilor de muncă, pentru milioane de tineri viitorul pare sumbru și disperat. Nu au de lucru și nici perspective în acest sens. Rata șomajului în rândul tinerilor a fost mult mai mare decât în rândul adulților. Nu este vorba numai despre numărul locurilor de muncă, ci și despre calitatea acestora.
Soluția constă într-o pregătire profesională mai bună și un sistem mai bun de educație. Este necesar nu numai ca un număr tot mai mare dintre copii să urmeze cursurile învățământului superior, ci și ca aceștia să primească educația corectă. Capacitarea de inovare și de adaptare la schimbare nu mai este un lux, ci o necesitate.
Părinții vor ca educația să-i ajute pe tineri să-și descopere talentele cu care sunt înzestrați și să ducă o viață care să aibă un sens și-un scop. Să devină independenți din punct de vedere economic.
De-a lungul celor câteva secole de industrializare, din ce în ce mai mulți oameni s-au mutat de la sat la oraș schimbându-și cu totul stilul de viață, în ideea de a trăi mai bine și mai ușor, dar radiografia societății spune altceva.
„Trăim în două lumi. O lume interioară a conștiinței personale și o lume exterioară a împrejurărilor materiale.” (Robinson, O lume ieșită din minți, Editura Publica 2011, p.242) Iar uneori suntem singuri în amândouă. Societatea de consum i-a oferit omului tot ce are nevoie din punct de vedere material, dar i-a accentuat izolarea. Beneficiind în propria locuință de toate progresele tehnicii, omul se simte independent și nu mai are nevoie de ceilalți.
Dar modul nostru de a vedea lumea e profund influențat de modalitățile prin care relaționăm cu ceilalți oameni și nu în ultimul rând, prin folosirea și împărtășirea reprezentărilor pe care le-am creat împreună. Fiecare dintre noi are propria viață, dar ceea ce creăm este în comun cu ceilalți.
Despre acest pericol major al izolării omului în societatea actuală, trage un semnal de alarmă și biserica: „Trăim, iubite cititorule, într-o lume foarte alienată. Dar aceasta nu este o noutate. Ceea ce este esențial e: cum ne raportăm la această provocare noi, creștinii… cum reușim noi să traversăm duhovnicește această lume și aceste vremuri, fără a ne vătăma sufletește, fără a ne pierde pe noi sau pe cei dragi ai noștri?” ( Părintele Episcop Macarie).
Izolarea, impusă de contextul de viață sau căutată la un moment dat, înseamnă singurătate și are efecte nocive asupra omului, indiferent de cauzele și de formele ei.
În primul rând, singurătatea în mijlocul celorlalți a devenit o problemă a marilor orașe, întrucât civilizația urbană facilitează izolarea. Societatea prezentului este foarte mobilă. Pentru a ajunge la locul de muncă, oamenii se deplasează pe distanțe foarte mari, în alt cartier sau în alt oraș, în care prezența colectivă invadează spațiul personal. Trăind într-un oraș mare, ești în situația de a merge ore întregi prin mulțime fără să întâlnești o față cunoscută. În același timp ai sentimentul că ești înghițit de mulțimea anonimă, că această prezență colectivă din jurul tău își invadează spațiul personal.
La fel de bine se poate vorbi și despre singurătatea la locul de muncă. Societatea modernă a accentuat procesul de scindare dintre generații. Fiecare grupă de vârstă are lumea ei, în care ceilalți nu-și au locul, ceea ce a dus la izolarea unui număr tot mai mare de persoane, în special vârstnici.
În al doilea rând, o altă față a singurătății este aceea cu tine însuți, cu care te confrunți când, la sfârșitul zilei, te întorci acasă. Dacă locuiești singur, nu te așteaptă nimeni cu care să poți schimba o vorbă. Nu te întâlnești pe scară cu vecinii sau dacă te întâlnești, te rezumi la salut. Nu-i cauți. Nici ei nu te caută. Trec săptămâni în care petreci orele de la sfârșitul zilei fără să comunici, iar la un moment dat ți se pare o situație normală. Văzută din afară, această prezentare de fapte pare o exagerare, dar ea reprezintă o problemă reală pentru tot mai mulți locuitori ai orașelor.
Fenomenul singurătății îi afectează pe oameni în plan profesional și familial. Nu mai e timp de luat masa împreună, nici de făcut conversație. Afectează și cuplurile. Partenerii de căsătorie ajung să trăiască fiecare în universul lui, întâlnindu-se tot mai puțin. Singurătatea în doi e una din cele mai amare forme de singurătate. Și familiile monoparentale se confruntă cu sentimentul singurătății.
Rata divorțurilor e mai mare ca oricând, în special în rândul tinerilor. În cele mai multe cazuri, câștigul se măsoară în singurătate și nesiguranță. Există și interpretările potrivit cărora opțiunea pentru divorț se manifestă ca un progres al individului față de constrângerile societății.
Viața adolescenților se petrece în fața calculatorului, în camera lor. Dincolo de sentimentul că nu sunt înțeleși de adulți, specific vârstei, și de predispoziția la singurătate, sunt marcați de dramele care se petrec în familii.
În concluzie, omul e o ființă socială. Nevoia sa de comunicare este fundamentală și îi asigură echilibrul. În același timp, o anume singurătate este inerentă condiției umane. Trebuie să ne asumăm acea parte din noi pe care nu putem să o împărtășim cu ceilalți. Dar izolarea nu e benefică pentru om. A nu fi apropiat de ceilalți, a nu te mai simți în legătură cu ei reprezintă un fel de alienare. Sentimentul de izolare în mijlocul semenilor îl definește pe omul modern.
Trăim într-o eră a comunicării, viața noastră e alcătuită din apeluri pe telefon, SMS-uri, e-mailuri, rețele sociale online, dar oamenii, indiferent de vârstă, se simt mai singuri decât oricând.
Profesorul Marshall McLuhan atrăgea atenția încă din anii 80 că valul mare de informații electronice va izola oamenii. E un paradox faptul că lipsa de comunicare apare tocmai în această eră în care mijloacele de comunicare și științele comunicării cunosc o dezvoltare fără precedent.
În societatea modernă, tulburările psiho-somatice mentale sau nervoase, cauzate de singurătate sunt tot mai numeroase. Singurătatea alimentează alcoolismul, mâncatul în exces, consumul de droguri, promiscuitatea și suicidul. Noile modalități de comunicare încurajează promiscuitatea. Se dezvoltă obiceiuri și manii care pot face rău societății.
Studii mai vechi și mai noi au dezbătut pe larg subiectul singurătății. Iar rezultatul a fost că folosirea exagerată a internetului poate duce la izolare socială și la depresie, întrucât acesta înlocuiește formele directe de comunicare. Comunicarea directă, față în față, este cea care consolidează o comunitate și asigură o evoluție normală, dar cultivarea unor relații interumane cordiale este limitată de ritmul trepidat al vieții.
Întrebarea momentului este: Poate ieși omul modern din această izolare? Răspunsul dat de mulți psihologi este că soluția se află în capacitatea de comunicare a omului, dar primul pas în lupta cu izolarea este conștientizarea situației cu care se confruntă. Apoi, identificarea cauzelor. Omul trebuie să conștientizeze izolarea care apare chiar și atunci când ești înconjurat de ceilalți. Demersul nu este pentru negarea avantajelor pe care ni le-au adus progresele științei și tehnicii. Mijloacele de comunicare modernă fac parte din viața noastră și așa trebuie să rămână, dar să nu facem din ele un scop în sine. Să nu ne considerăm invincibili.
Între timp, ne continuăm viața. În spații publice ne simțim tot mai asaltați de către ceilalți. Copleșiți de imagini și sunete. Iar când rămânem cu noi înșine, suferim de absența comunității.
Mariana Al-Saleh