Motto: „Și ne privirăm față în față, poporul meu și eu. Acesta a fost ceasul meu, un ceas ce n-a fost dat multor ființe pe lume, căci în acel ceas, scumpii mei români nu aclamau numai o idee, o tradiție sau un simbol, ci aclamau și o ființă pe care ajunseseră s-o înțeleagă. Străina venită de peste mări nu mai era străină. Era a lor…” – Regina Maria
Cea care avea să devină Regina Maria a României, s-a născut la 29 octombrie 1875 în Eastwood Park, Kent, Anglia, primind la botez numele de Marie Alexandra Victoria, Principesă de Edinburg, de Saxa-Coburg şi Gotha. Ea era nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii, părinții săi fiind Alfred, Ducele de Edinburgh și Maria Alexandrovna Romanov, mare ducesă și unica fiică a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Se înrudea cu toate capetele încoronate ale Europei din acea vreme. Prin însăși ființa sa era deosebită.
Maria și-a petrecut copilăria și adolescența la reședința familiei din Eastwell Park, în comitatul Kent. În anul 1892, la doar 17 ani, s-a căsătorit cu Ferdinand I, principele moștenitor al tronului României, mai mare ca ea cu 10 ani, și de atunci nu s-a mai despărțit de sufletul românesc până a închis ochii, în anul 1938, la o vârstă încă tânără, de 63 de ani.
Ferdinand I și Maria au avut împreună șase copii: Carol (n. 15.10.1893 – 4.04.1953), cel care va deveni al treilea rege al României, Elisabeta (n. 12.10.1894 – 14.11.1956) măritată cu regele George al Greciei, Mărioara (n. 6.01.1900 – 22.06.1961) care în 1922 s-a căsătorit cu Regele Alexandru I al Iugoslaviei, Nicolae (n. 3.08.1903 – 09.06.1978), Ileana (n.5.01.1909 – 21.01.1991) soția arhiducelui Anton de Austria și Mircea (n.3.01.1913 – 02.11.1916), care a murit după numai patru ani de febră tifoidă. În urma alianțelor matrimoniale realizate de copiii ei în marile case regale din Balcani, reginei Maria i se spunea, în glumă, la începutul anilor ’30 ai secolului trecut „Soacra Balcanilor”.
Maria nu s-a lăsat închistată de eticheta de la marile curți dinastice, nu s-a supus nici măcar lui Carol I care era dur și neînduplecat în multe privințe cu toți supușii. A fost obligat să recunoască faptul că Maria este o ființă superioară și a sfârșit prin a-i respecta comportamentul.
La 10 octombrie 1914, a murit regele Carol I, iar succesorul său Principele Ferdinand, a devenit rege, iar Principesa Maria, regină, însă încoronarea oficială s-a făcut, după 8 ani, la 15 octombrie 1922. Atunci, România „a traversat o perioadă extrem de dificilă, marcată de suferințele provocate poporului român de Primul Război Mondial”, cu precădere la începutul acestuia, când Regatul României a fost în mare parte ocupat de forțele inamice, iar conducerea țării fiind silită să se retragă la Iași. În timpul războiului, Maria a fost supranumită de popor „mama regină”, „mama răniților”, sau „regina soldat”, datorită numeroaselor sale acțiuni caritabile din perioada războaielor balcanice și a Primului Război Mondial, când a lucrat ca infirmieră și a ajutat soldații aflați în spitalele de pe front.
Dar, la sfârșitul războiului, toate suferințele îndurate au pălit în fața bucuriei împlinirii visului de veacuri al poporului român – realizarea României Mari! Această realizare nu era însă decât una pe plan intern și nu ar fi avut nicio valoare dacă ea nu era recunoscută și pe plan internațional. Puțini știu faptul că, la recunoașterea pe plan extern a acestei mari victorii a poporului român, o contribuție de seamă a avut-o chiar Regina Maria.
Negociatorul-șef al delegației României la Conferința de Pace de la Paris, începută la 18 ianuarie 1919, primul ministru I. C. Brătianu, începuse să piardă teren. Regina Maria, cu acceptul soțului ei, Regele Ferdinand I, a plecat rapid într-o misiune neoficială la Paris și Londra. Cu un curaj ieșit din comun l-a înfruntat pe Clemenceau, primul ministru al Franței, care se autointitulase cu aroganță „tigrul Europei”, spunându-i verde în față că „a venit leul la tigru” și că ar face bine să asculte ce are de spus. Cu același curaj i-a înfruntat și pe Poincare, președintele Franței, dar și pe Wilson, președintele SUA. Discuții aprinse a purtat și cu Lloyd George, primul ministru al Angliei. În cele din urmă, Regina Maria a avut câștig de cauză, Tratatul de Pace de la Paris semnându-se în condițiile pe care le pusese România, adică prin consfințirea internațională a actelor de unire cu România ale Basarabiei (martie 1918), Bucovinei (noiembrie 1918) și Transilvaniei (1 decembrie 1918, Marea Unire). În 1922, Regina Maria și Regele Ferdinand aveau să fie protagoniștii încoronării omagiale în cinstea înfăptuirii Marii Uniri, ceremonia având loc în mod simbolic la Alba Iulia, odată cu sfințirea impunătoarei Catedrale a Reîntregirii Neamului Românesc, a cărei construcție a fost realizată în mai puțin de doi ani!
Regina Maria a fost sfătuitorul cel mai apropiat al Regelui Ferdinand, până la decesul acestuia în 1927, iar după această dată, a fiului său Carol al II-lea, cel care va moșteni tronul regal, dar care o va izola aproape complet din viața publică. La începutul anului 1938 starea sănătății reginei Maria s-a înrăutățit, iar la sfatul medicilor, în februarie 1938 a acceptat să se interneze la un sanatoriu din Merano în Italia, apoi la sanatoriul doctorului Lachmann de lângă Dresda. La 27 iunie 1938, deși medicii o considerau inaptă pentru efortul unei călătorii lungi și obositoare, regina Maria a luat hotărârea de a reveni în țară, spre a-și găsi liniștea sufletească. Astfel, după o grea suferință cauzată de boală și dezamăgirile sufletești, la 18 iulie 1938, regina Maria a murit la reședința sa de la Castelul Pelișor din Sinaia. Pe data de 24 iulie trupul reginei a fost înhumat în biserica episcopală de la Curtea de Argeș, în necropola familiei regale, alături de soțul său, regele Ferdinand, iar potrivit ultimei dorințe înscrisă în testament, Maria a dorit ca inima să-i fie scoasă din piept și așezată într-o casetă din argint și păstrată pe pământ românesc.
Regina Maria rezistă trecerii timpului cu aceeași strălucire cu care a cucerit Europa și America acum 106 de ani. Dintre toate calitățile pe care le-a avut Regina Maria și dintre toate lecțiile pe care ni le-a lăsat moștenire, cea mai importantă este cea de a sluji țara căreia îi devenise regină. Ea este personajul perfect care poate aduce solemnitate memoriei noastre colective, identității noastre culturale și istorice, atât de greu pusă la încercare în perioada aceasta. Generații întregi nu mai sunt conectate la istoria noastră, ceea ce justifică ușurința cu care aderă la idei atât de periculoase, pe care lumea le-a mai vehiculat și înainte de începerea celui de-Al Doilea Război Mondial.
Regina Maria a iubit poporul și țara adoptivă pe le-a slujit cu demnitate și rămâne o figură importantă în istoria României datorită destinului său extraordinar, care a culminat cu rolul său de matriarh al țării în momente critice și a felului în care a reușit să devină un simbol și un mit feminin, captivând imaginația poporului român prin inteligența, frumusețea și spiritul său.
Col. (rtr.) Gigi BUȘE