Veteranul de război lt. col.(rtr.) Constantin PĂUNESCU din Alimpești-Gorj, a fost condus pe ultimul drum

Sâmbătă, 19 iulie 2026, România și-a luat rămas bun de la unul dintre ultimii veterani de război ai Gorjului. lt. col. (rtr.) Constantin PĂUNESCU din Alimpeștii Gorjului, a fost condus pe ultimul drum cu onoruri militare.

La ceremonialul de înmormântare au fost prezenți, au adus un ultim omagiu și au depus coroane de flori: viceprim-ministrul și ministrul Apărării Naționale, Radu-Daniel MIRUȚĂ, reprezentanții Departamentului pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului, alături de comandantul Brigăzii Multinaționale de Sud-Est din Craiova, domnul general de brigadă Irinel APOSTOLESCU, precum și reprezentanții Centrului Militar Județean Gorj, primarul comunei Alimpești, membrii Asociației Naționale a Veteranilor de Război Filiala Gorj „Tudor Vladimirescu”, oficialitățile locale, familia și prietenii.

Funeraliile, cu onoruri militare, au avut loc la Cimitirul Corșorul, comuna Alimpești, județul Gorj și au fost organizate de către Batalionul 24 Infanterie „Ecaterina Teodoriu” din Târgu Jiu, reprezentat de către comandantul acestuia, domnul maior George GROSU, alături de un detașament de 60 militari.

Anul acesta, în luna februarie, când mr.(rtr.) Constantin Păunescu, împlinea venerabila vârstă de 103 ani și a fost vizitat de ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, care i-a înmânat distincția Emblema de Onoare a Armatei României și l-a felicitat pentru tot ceea ce a făcut pentru patrie. Atunci veteranul de război i-a spus domnului ministru: „Eu sunt a treia generație de veterani de război. Bunicul meu a luptat în Războiul de Independență din 1877, tatăl în Primul Război Mondial, unde a fost luat prizonier la nemți, iar eu în Al Doilea Război Mondial. Ca soldat, ulterior avansat la gradul de fruntaș, făceam patrule de câte 9 ore la graniță. Este o cinste să faci parte din armată, fiind în slujba țării. Sfârșitul războiului l-am prins la Orșova”. Veteranul de război a mai fost decorat cu Medalia „Crucea comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial, 1941–1945” și în urma ordinelor succesive de avansare în grad, emise de Ministerul Apărării Naționale, a ajuns la gradul de Locotenent colonel în retragere.

Prezent la ceremonial, viceprim-ministrul și ministrul Apărării Naționale, Radu-Daniel MIRUȚĂ, a postat pe pagina sa de socializare următorul mesaj: „Astăzi, Armata Română a mai pierdut un veteran de război. Locotenent-colonelul (rtr.) Constantin Păunescu a trecut la cele veșnice, la venerabila vârstă de 103 ani. Am fost astăzi la înmormântare pentru a-i aduce un ultim omagiu și pentru a-i mulțumi, încă o dată, pentru tot ce a făcut pentru România. În februarie 2026 am avut onoarea să îl vizitez și să îi înmânez Medalia de Onoare a Armatei Române. La plecare, deși avea peste un secol de viață în spate, a făcut câțiva pași spre mine și, în fața celor prezenți, mi-a spus cu o voce hotărâtă: «Domnule ministru, să nu îi lăsați pe hoți să ne fure România». Nu am uitat acele cuvinte și nu le voi uita niciodată. Erau rostite de un om care își riscase viața pentru această țară și care, după o viață întreagă, avea aceeași grijă pentru viitorul României. Dumnezeu să îl odihnească în pace! Astăzi, armata eroilor României din ceruri este mai numeroasă. Nouă ne rămâne datoria de a fi demni de sacrificiul lor și de a ridica România la înălțimea idealurilor pentru care au luptat”.

Ne înclinăm cu respect și aleasă considerație în fața domniei sale și îi suntem profund recunoscători pentru tot ceea ce a făcut pentru Patrie.

Dumnezeu să-i odihnească veșnicia în liniște și lumină în Împărăția Sa! Drum lin la ceruri, domnule Locotenent-colonel!

Col. (rtr.) Gigi BUȘE

Acest articol a fost publicat în ACTUALITATE. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *